28 decembrie 2024

Doua masini s-au izbit intr-un camion cu busteni / Accident cumplit pe „soseaua mortii”

Un groaznic accident de circulatie s-a produs, marti noaptea, in localitatea bacauana Nicolae Balcescu, pe DN2, supranumit si &#8222soseaua mortii”. Doua autoturisme s-au izbit, unul dupa altul, intr-un camion incarcat cu busteni, unul dintre conducatorii auto pierzandu-si viata. De asemenea, o persoana a ajuns la spital in stare grava. Politistii spun ca este vorba de o culpa comuna.

Intuneric, sange si vina. Toate trei au pus stapanire pe sufletul oamenilor, pe soseaua blestemata. Pentru a cata oara mor oamenii pe DN2? Pentru a cata oara acest drum european isi ia tributul in vieti omenesti?! Deja s-a pierdut sirul victimelor. Mihai Mircea (45 de ani), soferul autocamionului incarcat cu busteni ( BC-04-WMW) inca nu se poate dezmetici dupa carambol. A iesit cu atovehiculul de mare tonaj de pe un drum comunal si cand a intrat pe soseaua nationala, totul era in regula. &#8222In momentul in care incercam sa redresez masina am auzit o bubuitura”, incearca sa explice camionagiul. &#8222Ma aflam pe banda a doua. Am oprit imediat. Am vazut aripa unei masini in cauciucul din spate. Nu stiu cum de a intrat autoturismul in mine. Eu m-am asigurat atunci cand am intrat pe drumul national”. Politistii spun ca este posibil ca Nelu Vlascean (45 de ani), din localitatea Golesti, judetul Vrancea, soferul autoturismului Volkswagen Sharan, cu numarul de inmatriculare VN-08-CHG, sa fi observat prea tarziu camionul care incerca sa patrunda pe soseaua europeana. Pentru ca autovehiculul de mare tonaj nu se redresase inca, Sharan-ul s-a oprit in unul din cauciucurile de pe partea dreapta a camionului. Din cauza impactului, autoturismul a fost aruncat pe contrasens. La cateva secunde, in partea din spate a camionul a intrat, tot cu viteza, un Cielo (B-026937) condus de Razvan Capitanu (30 de ani) din Iasi. Impactul cu bustenii s-a dovedit fatal pentru conducatorul autoturismului, care a decedat pe loc.



Un mort si un ranit grav

Conducatorul auto care a murit in accidentul de circulatie nu era singur in masina. In dreapta lui avea un pasager, Adrian A., in varsta de 24 de ani, student la Bucuresti. Tanarul urma sa ajunga in Capitala, pentru a-si rezolva problema cazarii. In momentul accidentului, Adrian dormea. Nu stie ce s-a intamplat si cum de masina s-a oprit in camion. &#8222Fiul meu m-a anuntat prin telefon ca a avut un accident”, a declarat Anisoara A., mama lui Adrian. &#8222A plecat de acasa cu un sofer pe care l-a recomandat o cunostinta. Nu mi-a povestit cum s-a produs accidentul”. Important e faptul ca Adrian a scapat doar cu cateva escoriatii, nefiind necesara spitalizarea lui. Nu acelasi lucru se poate spune despre soferul din Vrancea, Nelu Vlasceanu. In cazul lui a fost nevoie de spitalizare, diagnosticul stabilit de medici fiind traumatism cranio-cerebral si fractura de coloana. Deoarece in urma impactului cu camionul cele doua autoturisme s-au transformat in mormane de fiare contorsionate, a fost nevoie de interventia pompierilor de la descarcerari pentru a scoate victimele din masini. &#8222Cand am ajuns la locul accidentului, doua persoane erau in viata”, ne-a spus lt.adj.sef Ionel Pavelescu, de la Inspectoratul Judetean de Urgenta &#8222Mr. Constantin Ene” al judetului Bacau. &#8222Una nu a necesitat descarcerarea si a fost scoasa imediat. Cea de a doua victima avea picioarele prinse sub bord si interventia in cazul ei a durat 15 minute”. Politistii au avut nevoie de timp ca sa eludeze imprejurarile in care s-a produs evenimentul rutier. Asta deoarece, in urma impactului, cele doua autoturisme au fost rasucite aproape la 180 de grade si prima impresie era ca ele au intrat in coliziune. &#8222Deocamdata s-a intocmit dosar penal pentru ucidere din culpa si vatamare corporala. Cert este ca soferul autocamionului nu a acordat prioritate la intrarea pe drumul european, dar se pare ca si conducatorii celor doua autoturisme au dat dovada de neatentie si nu au adaptat viteza la conditiile de drum. Vor fi analizate toate situatiile si o sa se stabileasca vinovatul”, a precizat comisarul Ionel Mirica, seful Serviciului Politiei Rutiere Bacau.Scris de Lili ADOCHITEI



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img