În câmpul cu lavandă din Poduri, pe o masă așezată sub cerul liber a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru modernizarea drumului județean (DJ) 117.
Cam neobișnuit, dar foarte plăcut în același timp, de aerul înmiresmat al florilor mov bucurându-se parlamentarii social-democrați invitați la eveniment, consilierii din Poduri, reprezentanții Consiliului Județean și ziariștii.
Gazda evenimentului a fost Nicoleta Neagu, căreia îi aparține cultura și care ne-a și lămurit cum i-a venit ideea acestei afaceri: „Lavanda este cultivată intens în Bulgaria, dar am văzut că și la noi a început să se caute uleiul de lavandă și că lavanda prinde aripi. E nevoie de soare, de un climat uscat, fără apă și de un teren în pantă. Dacă e bine îngrijită, intră pe rod în al treilea an.”
După ce au fost admirate florile și produsele expuse în chioșcul amenajat de gazdă, s-a trecut la lucruri mai pragmatice: semnarea contractului dintre Consiliul Județean, reprezentat de președintele Sorin Brașoveanu, și asocierea Conextrust – Routte Construct, în numele căreia a semnat Marius Leana.
Acest proiect vine să completeze eforturile de anul trecut ale Consiliului Județean, a afirmat Sorin Brașoveanu, mulțumind apoi parlamentarilor PSD, Lenuței Ardeleanu, directoarea Serviciului Public Județean de Drumuri, primarilor din Poduri și Berzunți. „Este o echipă harnică aici, în Poduri, în frunte cu un primar harnic, Diana Albu, care este o bătăioasă și care a meritat tot sprijinul Consiliului Județean și al Parlamentarilor”, a declarat președintele CJ Bacău. El a mulțumit și subprefectului Valentin Ivancea, care a grăbit obținerea avizelor li autorizațiilor.
„Mă bucur pentru Diana Albu”
Despre „partea emoțională” a evenimentului a vorbit chiar primărița Diana Albu, care a mulțumit europarlamentarului Dragoș Benea, lider al PSD și ex-președinte al CJ Bacău.
„La el am fost prima dată și de multe ori după aceea, a mărturist Diana Albu. Iată că acum, după patru ani, se semnează contractul pentru realizarea acestei investiții pe care cetățenii din Poduri o așteaptă și o merită. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect căci toți au o bucată de suflet pusă aici!”
Dragoș Benea le-a felicitat pe Nicoleta Neagu și Diana Albu pentru organizare, apoi a mărturisit: „Mă bucur pentru Diana Albu deoarece a stricat multe perechi de pantofi bătând drumurile pentru acest proiect. Constructorul e din Bacău, iarăși un motiv de mândrie, mai ales că e un constructor care și-a terminat toate contractele la timp.”
Despre cât de așteptată este modernizarea acestui drum, o promisiune de onoare față de locuitori înnoită în fiecare campanie electorală, a vorbit și senatorul Miron Smarandache: „Azi suntem bucuroși și, în perspectivă, putem spune că acest drum va lega comunitatea de autostrada Bacău-Brașov.”
Contractul semnat joi, în Poduri, are o valoare de 15.651.164 de lei și vizează reabilitarea și modernizarea DJ 117 pe o lungime de 4,18 kilometri, de la kilometru 17 la kilometru 21+180, tronson care face legătura între comunele Berzunți și Poduri.
„Va crește numărul turiștilor”
Al doilea popas al parlamentarilor și reprezentanților Consiliului Județean a fost lângă barajul de la Valea Uzului, tot pentru semnarea unui contract important și îndelung așteptat.
„Acest proiect este demarat din 2013-2014, când domnul Dragoș Benea era președinte, a precizat Sorin Brașoveanu. De modernizarea DJ 123 Dărmănești – Sălătruc – limita cu județul Harghita vor beneficia 12.000 de locuitori, dar și turiștii veniți în zonă. E o investiție care în mod cert va crește numărul turiștilor. Este al cincilea drum județean din cele șapte finanțate pe PNDL. Mai sunt două proiecte. Din păcate, pentru unul a apărut o contestație, iar celălalt, DJ 119, este în procedură de evaluare.”
Președintele CJ Bacău a explicat că acest proiect, foarte complex, cuprinde consolidarea zidurilor de sprijin, amenajarea acostamentelor, realizare de sisteme de scurgere, drumuri laterale, podețe, reabilitarea a două poduri și lucrări care țin de siguranța circulației.
„Eu vreau să facem și puțină politică acum pentru că am fost jigniți în fel și chip de primarul orașului Dărmănești. De vreo trei ani spune că vrea să facă acest drum din banii primăriei, dar nu a făcut nimic”, a declarat Dragoș Benea. Este un drum județean, care va fi reabilitat de Consiliul Județean din banii Guvernului, prin PNDL.
Investiții pentru cetățenii din Dărmănești
După această precizare, liderul județenei PSD a continuat: „Vă voi spune ceva care vă va șoca poate. Cât am fost președinte, acest drum nu a figurat ca prioritate a Consiliului Județean, deși primarul Constantin Spiridon s-a zbătut foarte mult pentru asta. Banii erau alții atunci și trebuia să realizăm alte obiective. Cu excepția pârtiei de schi din Slănic Moldova, nu s-au făcut investiții în turism.”
Dragoș Benea a precizat că a mai fost la Dărmănești cu prilejul demarării unor investiții care vizau rețelele de apă-canal.
„Atunci a fost semnat un proiect de 22 de milioane de euro, care e aproape recepționat, proiect realizat de Consiliul Județean și Compania Regională de Apă Bacău. Nici acela, nici acesta, semnat astăzi de CJ Bacău, nu are legătură cu actualul primar și e bine de știut acest lucru”, a declarat Dragoș Benea.
Modernizarea DJ 123 Dărmănești – Valea Uzului – granița cu județul Harghita, pe o lungime de 6,3 kilometri, va costa 16.062.464 de lei. Contractul a fost semnat de Sorin Brașoveanu și Gabriel Cojocaru, reprezentantul Asocierii Aqua Parc – Mavgo Holding – Winford Trade, care va executa lucrarea în 24 de luni.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.