- a fost sfințit Amfiteatrul „Solomon Marcus” și a fost omagiat, după ieșirea la pensie, profesorul Gheorghi Iorga
La Colegiul Național „Ferdinand I”, din Bacău, a fost sfințit amfiteatrul care poartă numele cunoscutului academician Solomon Marcus, recent modernizat prin contribuția Primăriei, a Asociației Absolvenților „Alumni Ferdinand” și a Comitetului Reprezentativ al Părinților din Colegiu. La finalul evenimentului a fost adus un laudatio eminentului profesor Gheorghi Iorga, după pensionare.
Evenimentele au avut loc în prezența conducerii Colegiului – Nicu Harasemciuc, directoul instituției, și Nicoleta Grozav, director adjunct, a reprezentanților Comitetului Reprezentativ al Părinților, a profesorilor, a reprezentanților sponsorilor lucrărilor de reabilitare și modernizare a amfiteatrului și a invitaților – între care s-au aflat consilierul județean Ilie Bîrzu și președintele Filialei Județene Cultul Eroilor, Dănuț Voicu.
Slujba de sfințire a fost susținută de protoiereul de Bacău, Eugen-Ciprian Ciuche, de părintele inspector școlar Adrian Alexandrescu și de părintele profesor Bogdan Neacșu.
Un amfiteatru pentru istoria unei școli de elită
O bună parte din istoria de 150 de ani a actualului Colegiu „Ferdinand I” se confundă cu aceea a Amfiteatrului „Solomon Marcus”, devenit funcțional pe 26 decembrie 1891. Dar, refacerea și restructurarea amfiteatrului a avut loc, conform normelor de Patrimoniu, cu începere din anul 2022, printr-un proiect inițiat și coordonat de directorul Colegiului, Nicu Harasemciuc. Pardoseala, treptele, podiumul și mobilierul au fost proiectate de un fost elev al școlii, ing. Gheorghe Lupu, iar lucrările de pavoazare au fost proiectate de pedagogul școlar al Colegiului, Remus Lupu.
Prin acest amfiteatru și pe holurile școlii care îl găzduiește au pășit, de-a lungul timpului, profesori și elevi ale căror nume au rămas în istoria pedagogiei, a literaturii, a științei și a artei și culturii românești, între care Viorel Alecu, specialist în pedagogie și doctor în filologie, Gheorghe Vasiliu, cunoscut publicului sub pseudonimul literar de George Bacovia, celebrul pictor avangardist, Dimitrie Berea, actorul Toma Caragiu, dirijorul Emanuel Elenescu, poetul Ovidiu Genaru, creatorul primei societăți românești de neurochirurgie – Constantin N. Arseni, întemeietorul fiziologiei moderne în România – Ioan Athanasiu și Constantin Avram – profesor în învățământul universitar tehnic. Nu pot fi omiși literatul Alexandru Piru, istoricul Gheorghe Platon, pedagogul Grigore Tabacaru, Gheorghe Cartianu-Popescu – realizatorul primei legături cu radiorelee din țară, Garabet Ibrăileanu – critic și istoric literar, latinistul Vasile Luca, naturalistul Veniamin Lascăr, matematicianul Adolf Haimovici și filologul Aețiu Hogaș. Și, nu în ultimul rând, se cuvine a fi remarcată personalitatea complexă a matematicianului lingvist Solomon Marcus,
Pentru a răsplăti eforturile depuse timp de doi ani în amplul proiect de renovare a amfiteatrului, prof. Nicu Harasemciuc a oferit, în numele întregului colectiv al Colegiului, plachete de excelență ing. George Lupu și pedagogului Remus Lupu.
Laudatio profesorului Gheorghi Iorga
La final, directorul-adjunct prof. Nicoleta Grozav, a rostit un discurs de elogiere a întregii activități desfășurate în calitate de Gheorghi Iorga ca profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Ferdinand I”, (2001-2022) și de director al instituției (2005-2006).
„Distinsul profesor doctor Gheorghe Iorga – a spus Nicoleta Grozav -, un adevărat reper și model de dascăl pentru noi toți și, totodată, critic și istoric literar, eseist, publicist și traducător recunoscut la nivel național, s-a născut în 1954, în localitatea Parincea, județul Bacău. Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română, Secția Română-Franceză a Universității București, s-a specializat, ulterior, în limba și literatura persană pentru care a beneficiat și de o bursă de studii (1977-1978), la Universitatea din Teheran”.
În anul 2009 a obținut titlul de Doctor în Filologie, Magna cum laude, la Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iași.
De-a lungul carierei sale, a ocupat importante funcții de conducere: director-adjunct al Colegiului „Henri Coandă”, Bacău (1990-2001), inspector general în corpul de control al Ministrului Învățământului (1993-1994), inspector școlar general al Inspectoratului Școlar General al județului Bacău (2001-2005), director al Colegiului Național „Ferdinand I” (2005-2006), inspector școlar de management educațional, evaluare și dezvoltare instituțională al ISJ Bacău (2006-2020).
A publicat peste zece volume de critică și istorie literară, peste 150 de articole, studii de specialitate și eseuri critice pe teme de literatură universală și comparată, fiind autor și coautor de lucrări didactice. În portofoliul său sunt incluse și 15 traduceri din autori persani, semn al unei remarcabile vocații de traducător.
A fost distins cu premii și ordine acordate de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Bacău), de Președintele României, la Salonul internațional al cărții românești (2004), de Centrul Internațional de Cultură și Arte „George Apostu” din Bacău (2012) și de Revista „Ateneu” (2013).
Din 2019, este Cetățean de onoare al județului Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.