Pe 18-19 iunie, au avut loc în Bacău „The@tron 2019” şi „Seara tinerilor coregrafi români 2019”. Evenimentele au fost organizate de Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” (prin Grupul de cercetare interdisciplinară „Logos”, afiliat Centrului „Interstud”), Centrul de Cultură „George Apostu” şi „A&A Associated Artist” din Bucureşti. Parteneri au fost Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, Teatrul Municipal „Bacovia” şi Uniunea Artei Coregrafice din România. Organizarea evenimentului a fost sprijinită prin proiectul „Serile tinerilor coregrafi români 2019”, finanțat de Administrația Fondului Cultural Naţional şi derulat de „A&A Associated Artist”.
Aceasta a fost o ediţie-pilot a unui program pe care organizatorii intenţionează să-l dezvolte în continuare, ca pe un spaţiu de întâlnire şi dialog între artişti din domeniul artelor spectacolului şi public, între diferite centre universitare şi de creaţie artistică din ţară şi din străinătate.
„The@tron 2019” s-a născut remarcând vitalitatea cu care se reinventează astăzi teatrul prin încălcarea graniţelor tradiţionale dintre arte. Aceasta duce la o transformare a mijloacelor de expresie în artele spectacolului şi la o necesară schimbare a modului de receptare a lor de către public. De aceea, „The@tron 2019” şi-a propus să delecteze şi să formeze în acelaşi timp, publicul tânăr cu precădere.
Drept urmare, „The@tron 2019” a inclus marţi, pe 18 iunie, conferinţa „Teatrul esențial este dansul!” şi un atelier de cercetare, “Teatrul dansului…”, ambele susţinute de Liviu DOSPINESCU, profesor la Universitatea Laval din Québec (Canada), director al programului de teatru în cadrul Departamentului de literatură, teatru şi cinema. Invitatul ne-a împărtăşit cu naturaleţe, cu profunzime, cu simţ al nuanţei şi al dialogului, ca în atâtea alte rânduri, din experienţa sa de spectator, comentator şi practicant al teatrului şi dansului deopotrivă. Atât conferinţa, cât şi atelierul au avut loc în sala primitoare a Muzeului de artă contemporană al Centrului „George Apostu”. O contribuţie substanţială a avut la discuţiile purtate în acest cadru Lorette Enache, conferenţiar la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, prezentă la Centrul „George Apostu”.
Miercuri seara, pe 19 iunie, „Seara tinerilor coregrafi români 2019” a completat analizele de spectacol din prima zi, cu o experienţă de trăire artistică autentică, exemplar ancorată în specificul artei contemporane. Spectacolul a fost creat şi interpretat de tineri studenți şi absolvenți ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, în Sala mare a Teatrul Municipal „Bacovia”. A fost un mişcător, vibrant spectacol de mişcare, care a prins în zvâcnirea corpurilor pe scenă experienţe umane esenţiale, pe care timpul nu are cum să le veştejească: relaţia cu sine, cu celălalt, cu divinitatea, cu propriile eşecuri şi momente de bucurie şi triumf. Artiştii şi-au onorat pe deplin publicul şi arta pe care o servesc cu profesionalism şi vocaţie: sonorităţi ţâşnite parcă din mişcarea dansatorilor, contorsionaări, salturi, căderi şi coordonări spectaculoase, o explozie de energii admirabil articulate coregrafic şi bine stăpânite interpretativ, mai ales în ultima piesă, “Nihil sine Deo”, o creaţie a lui Daniel Dragomir, performată de colegii săi de la programele de licenţă şi masterat. În plus, lumini minunat proiectate asupra scenei, încât să completeze fiecare poveste dansată aseară şi s-o pună în valoare. Regia tehnică a fost asigurată de Andreea Tănăsescu şi Elena Zamfirescu, cadre didactice la UNATC.
”În România există prea puţine structuri care să ofere coregrafilor tineri permanente căi de dezvoltare profesională, ajutor logistic şi financiar. Din cauza acestor lipsuri mulţi tineri de valoare nu ajung să-şi prezinte creaţiile în faţa unui public, simţindu-se deseori izolaţi. Puţinele programe de dans, lipsa unor iniţiative de ajutorare profesională reală a coregrafilor tineri ne-au condus la speranţa că printr-un astfel de proiect am putea ajuta la descoperirea unor formule de integrare a tinerilor coregrafi şi dansatori în mediul artistic autohton, de finanţare a acestora, găsirea unor modalități reale de comunicare între tinerii creatori”, ne-a declarat Andreea Tănăsescu, realizatorul proiectului, director al asociaţiei „A&A Associated Artist”, profesor U.N.A.T.C.
Artiştii au plecat deja spre Bucureşti, dar ecoul aplauzelor îi recheamă pentru un bis, cu o altă ocazie, pe Ana Mihai, Anastasia Preotu, Andreea Vălean, Sergiu Diţă, Sofia Sitaru, Anca Stoica, Andreea Vasilescu, Emma Trâncă, Edina Pongrac, Roxana Costea, Daniel Mihoc, George Pleşca, Mihai Pieleanu…
Conf.univ.dr. Nicoleta Popa Blanariu, coordinator al Grupului de cercetare LOGOS, director ştiinţific al Centrului INTERSTUD, Facultatea de Litere
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.