* Lucrețiu Pătrășcanu scrie bine, coerent, are cursivitate, zvâc și argument. Deși comunist, nu explică lumea prin dialectica, citează destul de puțin din Marx, nu vine cu teoria necesității. Se mulțumește să explice economic de ce burghezia românească a abandonat democrația (câtă era ea) și a preferat dictatura că instrument pentru maximizarea profiturilor, e dezamăgit de maniera în care PNȚ a tratat ultimele alegeri dinainte de războui (pactul de neagresiune cu Garda de Fier, trădarea intereselor celor pe care se presupunea că-i reprezintă, indiferența față de excesele și chiar atacurile împotriva altor partide sau instituții democratice – cum ar fi presa). Cine vrea o privire lucidă asupra modului în care s-a instaurat dictatură regală, cea legionară și cea antonesciana, să citească „Sub trei dictaturi”. Recomandată și celor extaziați de „epoca de aur” interbelică, de „democrația” dintre cele două războaie și de mesianismul Gărzii de Fier. Cartea a apărut în trei ediții în 1945 și a mai fost scoasă în 1970 și apoi în 1996 și 2019.
* Comentariu în Jerusalem Post, după distrugerea clădirii în care-și aveau sediul Associated Press și Al Jazeera, de către rachetele israeliene: «S-a gândit cineva din IDF (Israel Defence Forces – Armata Israeliană) la ramificațiile atacului birourilor presei atât de curând după ce a fost acuzat că a înșelat mass-media? S-a obosit cineva acolo să ia în considerare cum ar arăta acest lucru în ochii lumii? Mă îndoiesc de asta. Mă îndoiesc că Zilberman (Hilda Zilberman, purtătorul de cuvânt al Armatei) sau oricine altcineva din armată s-a gândit din nou ce ar însemna demolarea clădirii al-Jalaa cu 12 etaje din orașul Gaza, cum ar fi percepută? A fost ținta atât de critică, încât a trebuit să fie bombardată sâmbătă? Nu ar fi putut aștepta o zi sau două? Cineva trebuie să explice ce se întâmplă aici. Din păcate, nimeni nu este – și nu este prima dată când IDF nu a reușit să anticipeze cum ar arăta acțiunile sale la nivel internațional. De prea multe ori, în prea multe războaie, IDF nu a reușit să aducă dovezi video care să susțina revendicările sale sau a ignorat cererile de explicații ale presei, în ciuda criticilor internaționale. Și asta, deși Biroul Purtătorului de Cuvânt al IDF este cea mai mare agenție de PR din Israel, cu un buget de zeci de milioane de șekeli și peste 500 de soldați și ofițeri angajați».
