8 noiembrie 2024

Dosarul RAFO: Tender, condamnat la 11 ani și 4 luni închisoare; Marian Iancu – la 13 ani

Tribunalul București a decis marți condamnarea omului de afaceri Ovidiu Tender la 11 ani și patru luni închisoare, iar a lui Marian Iancu la 13 ani și opt luni de detenție în dosarul RAFO-Carom.

Decizia nu e definitivă și poate fi atacată cu apel.



În aceeași cauză, au fost condamnați Toader Găureanu și Marin Badea la câte 6 ani și 8 luni închisoare, Cicilia Dumitrescu la 5 ani și 8 luni închisoare, Bogdan Sălăjan la 5 ani închisoare, Kadri Mazhar Basaran la 6 ani închisoare.

Instanța a mai decis plata în solidar de către inculpații — Ovidiu Tender, Marian Iancu, Cicilia Dumitrescu și Marin Badea — a sumei de 1.388.282.035.175 lei vechi către SC Carom SA, la care se adaugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății.

Magistrații au hotărât confiscarea de la fiecare dintre inculpații Găureanu, Iancu, Sălăjan și Basaran a sumei de peste 34 milioane lei (în total peste 137 milioane lei), dobândită prin săvârșirea infracțiunilor și care nu servește la despăgubirea persoanei vătămate SC RAFO SA Onești.

De asemenea, TB a menținut sechestrul asigurator instituit de procuror asupra bunurilor aparținând inculpaților și părților responsabile civilmente.

În dosar, Ovidiu Tender a fost trimis în judecată pentru înșelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei, în formă calificată și continuată, constituirea și apartenența la un grup de crimă organizată, spălare de bani și spălare de bani în formă continuată.

La rândul său, Marian Iancu este acuzat de complicitate la înșelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată și continuată, constituirea și apartenența la un grup de criminalitate organizată și spălare de bani în formă continuată.

Dosarul RAFO-Carom este unul dintre cele mai lungi procese din istoria justiției din România, fiind trimis la instanță în august 2006.

Rechizitoriul a fost întocmit de Alina Bica, pe atunci procuror șef birou la DIICOT.

Pe 23 august 2006, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Ovidiu Tender și Marian Iancu, alături de Cicilia Dumitrescu, Marin Badea, Toader Găureanu și Bogdan Sălăjan.

Procurorii susțin că aceștia au constituit un grup de criminalitate organizată în vederea obținerii de fonduri financiare frauduloase, a căror sursă urma a fi disimulată prin încheierea unor contracte comerciale nelegale.

Infracțiunile comise de întregul grup au vizat, pe de o parte, încheierea nelegală a unor contracte de cesiune creanță și de garanție reală mobiliară în raport cu SC Carom SA Onești, iar, pe de altă parte, relațiile comerciale nelegale derulate de SC VGB Impex SRL București, în raport cu SC Rafo SA Onești.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2002-2004, Ovidiu Tender, Marian Alexandru, Cicilia Dumitrescu și Marin Badea, în calitate de asociați, administratori de fapt, respectiv, de drept și directori sau angajați ai SC Tender SA Timișoara, SC VGB OIL SRL București, SC VGB Impex SRL București și SC Carom SA, s-au asociat pentru a desfășura o intensă activitate infracțională în urma căreia SC Carom SA a suferit un prejudiciu de aproximativ 1.434 miliarde lei vechi.

AGERPRES




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014