La data de 15 martie a.c., o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza comunei Coloneşti, a depistat în flagrant, un conducător auto în vârstă de 41 de ani, din localitate, care conducea un autoturism pe DC 30, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice cu permisul anulat.
La aceeaşi dată, în jurul orei 20.00, poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat în trafic, pe DC 119 C, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din comuna Urecheşti, care se afla sub influenţa alcoolului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Agăş au depistat în trafic pe raza comunei un bărbat de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa alcoolului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.