Românul mereu i-a pus la zid pe colegii de țară mai slabi la minte. Dovadă numeroasele cimilituri despre proști și prostie venite din popor. Sunt sclipiri care, de fapt, încapsulează în cuvinte puține o experiență îndelungată a unora. „E mai prost cine se ia cu prostu”, „Prostul dacă nu-i fudul, parcă nici nu-i prost destul”, „Prostul moare de grija altuia” …
Îmi amintesc cum, prin anii ’90, era inflație comedianți care-i luau la mișto pe proști. Lumea mergea la spectacolele lor ca la circ, plătind bani grei să se amuze pe seama glumelor cu proști. Acum, și serialele de comedie autohtone îi batjocoresc pe proști (urmăresc frecvent unul dintre ele), nu mai zic de emisiunile de miștocăreală de pe Antena 1 ori de cronica celor de la Prima care cârcotesc pe seama ignoranților care încurcă neologismele.
Până să intervină CNA-ul, mai toate televiziunile promovau distracția pe seama proștilor. Tot pe-atunci a apărut și excavatoristul Dorel, prostul updatat al zilelor noastre. La noi, toată lumea e cu ochii pe proști, chiar și proștii înșiși. Cei mai mulți, stau ascunși în spatele calculatoarelor și trimit comentarii într-o limbă a lor, diferită de cea omologată de Academia Română, încercând să pară deștepți în fața adevăraților inteligenți care chiar au absolvit Bacalaureatul, cu note meritate, ba au mai făcut și ceva ani în plus de școală. Sunt cei cărora nu le mai poți băga minte nici cu pâlnia.
Pe unii dintre ei i-am auzit strigând, acu’ doi ani, că nu o votează pe „proasta aia?!”, referindu-se, desigur, la o candidată la președinție care obișnuia să facă greșeli impardonabile de „limbă”.
În fine, n-am nicio problemă cu cei pe care, Ferească Dumnezeu!, nu-i ajută mintea, considerând asta o nefericită infirmitate. Și nici n-am de gând să mă lupt cu cei care nu s-au chinuit să stea prea mult prin școli. Mi-e greu, în schimb, să-i tolerez pe indivizii care, la umbra unui partid, ajung să conducă destinele unui popor, luându-i de proști chiar și pe cei care pot proba oricând inteligența. La fel și pe toți „Doreii” din administrație care se supără pe sat ori de câte ori ajunge o petiție pe biroul lor.
