Am pierdut, zilele acestea, câțiva prieteni mai în vârstă. Nu au plecat spre cele veșnice. Sper că sunt sănătoși și stau acasă. Vindeau în piață. Trebăluind în spatele tarabelor cu zarzavat, murături, legume, flori sau borcane cu dulcețuri. Ca niște veritabili negustori, știau să „citească” clienții de cum intrau în vorbă. Cu înțelepciune, condescență, sugestionare. Adevărată lecție de psihologie și marketing. Cumpărai ceva, numai din bucuria de a schimba o vorbă, de mult ori convențională, contra uneia de Duh. Se depănau amintiri, ce memorie! Se spuneau bancuri. Aici era locul unde se reactualizau veștile și se făcea politică. Au trecut de 65 de ani, dar muncesc. Nu mai au voie să vândă în piață. Acolo era lumea lor. Un ultim scop al vieții. Să nu fie singuri. Prea marea grijă de a-i proteja, îngrădiți în tipare orare , îi determină să nu mai poată să comunice. Ei oricum muncesc prin curțile și grădinile lor.
Piața Sud, luni dimineață. Ora nouă. Liniște. De parcă tot acel zbucium dinaintea Paștelui ar fi cerut răgaz. Printre cei care se bucură că nu a atins marja de vârstă se numără și Nea Vasile Ionașcu. Merge pe 62 de ani. Cine nu-l cunoaște? „Nu mai merge vânzarea cum mergea. Uite! Vine omu’ și-mi cere trei căței de usturoi. Nici măcar o căpățână. Eu în comerț am lucrat de când mă știu. În 1988 m-am apucat de croitorie. Făceam ciorapi din aia tricotați, rotunzi. De prin 2000 am început să vând la piață. Acuma, cu gripa asta, se simte. Nu sunt cumpărători. Pe ăia de la țară nu-i mai lasă să vină, să cumpere. Ce, ei la țară au acum ridichi, roșii, ceapă verde? Nu au! Vânzători suntem tot aia. Ne știm. Cu familia e bine. Mi-e dor de nepoți, că nu mă pot duce la ei.”
La o altă tarabă, încărcată cu tot soiul de mere, un alt domn cu ghiocei la tâmple. De loc din Panciu, Mihai Bădărău s-a mutat în Bacău. Vinde fructele produse în pomii pe care îi are acolo. „În piață lucrez de când am ieșit la pensie, în 2009. Am fost subinginer la Calea Ferată. Împlinesc 65 de ani în august. N-am mai trăit o perioadă așa de dificilă. Lucrez! Pentru că trebuie să te miști, să faci ceva, nu să lenevești. Am o fată care este în anul VI la Medicină, la Iași, și trebuie bani. Pensia ajunge pentru strictul necesar. Dar nu este vorba de asta. Îmi plac fructele și numai asta vând. Pentru că sunt culese de mine și le știu gustul, clientul revine mulțumit. Germanul ce spune: dacă mărul face vierme, înseamnă că dacă trăiește ăla, trăiesc și eu. Hai să facem un comerț civilizat, și pe sufletul omului.” Este zi de sărbătoare. Liniște. După mesele încărcate, puținii clienți caută tarabele cu verdețuri.
