Educatia in România este in criza nu doar din cauza subfinantarii, ci si din cauza lipsei de viziune a cadrelor didactice.
E usor sa spui ca invatamântul e la pamânt pentru ca profesorii nu sunt platiti corespunzator si, deci, nu sunt atrasi sa vina in sistem. Dar trebuie sa recunoastem ca aceasta nu este singura problema.
Exista o anumita suficienta a cadrelor didactice care se multumesc sa declare ca elevii lor sunt “niste prosti” si nu fac nimic altceva, tratându-i pe parcursul intregului ciclu educational ca pe niste idioti care nu sunt capabili sa evolueze.
In realitate, cei care nu reusesc sa evolueze sunt chiar profesorii, care, inchistati in traditiile scolastice, refuza sa se coboare la nivelul elevului si ramân catarati pe un piedestal inalt, considerându-se infailibili.
Traim, totusi, intr-o vreme in care orie elev, daca se forteaza, poate dobândi in câteva minute informatii similare cu cele detinute de profesorul sau.
In aceste conditii, sarcina unui profesor nu este sa transmita informatii, ci sa-l invete pe elev sa faca diferenta intre informatiile folositoare si cele care nu-i vor folosi, sa-l invete sa gândeasca, sa-l invete sa ia decizii, sa deosebeasca raul de bine.
