Am batut in poarta, am strigat, nu a iesit nimeni. Gheorghe Oprea, directorul Caminului Cultural din Oituz, cel care mi-a vorbit de “omul cu panere”, mi-a spus sa mai asteptam: trebuie sa vina. Când ne hotarâsem sa plecam, nea Jan urca pe ulita strâmta. Ziua buna, mi-a spus un cetatean ca ma asteapta trei domni la poarta. Care-i necazul?
Ii explic ca am venit sa vorbim despre mestesugul lui, sa scriu la ziar, sa afle si altii ca mai sunt mesteri prin sate, care duc mai departe ceea ce au invatat de la parinti, de la bunici. Da, ma bucur ca ati venit, mai am si eu cu cine schimba o vorba, ca ma baga cineva in seama. Eu sunt pregatit, astept intrebarile.
Ce vreti sa auziti? Intrati, femeia nu-i acasa, n-am cu sa va servesc, poate o cana cu apa. Eu ma numesc Anuca Ghe. Ion, cunoscutii imi spun Jan, domnu’ Jan, stau in satul Hasman, de fapt in Oituz, strada Hasman, ca a pus dom’ primar asfalt prin 2007 sau 2008 si a devenit strada, 428 e numarul la poarta. Da, eu fac cosuri, panere de când ma stiu, se fac din lemn de alun, numai din alun, ca-i mai moale, il aduc de la 20 si ceva de kilometri, 15 merg cu autobuzul, cinci pe jos, pe munte, pe toate râpile, ca numai acolo se gaseste acest lemn, lemnul trebuie sa fie copt, de 10 ani, ca sa-l tai dupa fibra…
Stai si asculta!
…nu apuc sa mai intreb ceva, domnu’ Jan este de neoprit, trebuie sa fie gros cam cât mâna, il curat de coarja, dupa care scot suvite, mai subtiri sau mai groase, lungi de un metru si jumatate, suvitele sunt pentru impletit, iar din inima lemnului fac suportul, vedeti aici, nu arunc nimic, ca-l muncesc cu greu, stai si asculta, dupa ce am facut cadrul, de marimea care cred eu sau dupa cum imi comanda clientul, unul il vrea pentru a cara lemne in casa pentru foc, altii se duc la piata, altii duc pomeni la biserica, unul il vrea oval, altul rotund, suvitele trebuie sa fie moi, verzi, cum se zice, ca altfel se rup, când m-am apucat de impletit, nu ma mai pot opri pâna nu termin, daca se usuca trebuie sa le pun in apa, astept, pierd timpul, iar daca am de facut mai multe intr-o zi, dupa doua-trei ore, bag suvitele in apa. Il intreb care-i secretul, cum ajung la forma finala, insa nu se lasa pacalit.
“Impletitul este secretul meu, va uitati si invatati, asa fac la târguri, la expozitii, unde ma duce dom’ director Oprea, am fost cu el prin toata tara, sunt printre putinii din sat care mai stie acest mestesug, mai sunt vreo trei batrâni, dar nu mai lucreaza. La târguri, vine lumea si se uita cum lucrez, intreaba, le place, câte unul mai si cumpara, intr-un an am stat o saptamâna la Sibiu, in Dumbrava Sibiului, am fost in Bacau, la Slanic, era lume multa, din toata tara, dar noi, cei din Oituz, suntem foarte cautati.”
Ion Anuca, mester popular
Domnu’ Jan imi arata, trebuie sa ai indemânare, sa stii geometrie, daca nu iese echilibrat, frumos, nu ti-l cumpara nimeni, ce scule folosesti, il intreb, nu multe si nu complicate, zice, ciocan de lemn, secure, cleste si cutite, cutitul este cel mai important, trebuie sa taie ca briciul, inainte, un cutit tinea si 10 ani, acum parca is facute din tabla, nimic nu mai este ca inainte, nici pâinea, nici mamaliga…
Au schimbat panerul cu diplomatul
…am invatat de la tata, eram copil si mergeam cu mama dupa vergele, le aduceam acasa, tata avea scheletul facut, apoi le ingradea, pe mine ma punea sa impletesc fundul, asa am invatat, când era plecat, ma apucam singur, mai stricam, ma ocara, dar nu ma lasam, ii placea si lui ca am tragere de inima, atunci aveau cautare, nu era ca acum, oamenii isi faceau treaba cu panere, cosuri, nu aveau plase de nailon, de rafie, genti, diplomate, cosul de alun era sfânt, acum, le folosesc de frumusete prin casa, nu se mai cauta, nu mai poti trai din acest mestesug, eu m-am si lasat, la un moment dat, m-am angajat, am lucrat 19 ani la Forestiera, grupa I, la Rafinarie 15 ani, tot grupa I, si sa vezi, in 1993, la 51 de ani, m-au scos la pensie, acum fac cosuri din placere, imi place cum raspunde lemnul, cum il croiesc si il impletesc, vorbesc cu el, asa m-am invatat, nici nu indraznesc sa-l intreb cât costa un paner, un cos.
Nu merita munca, zice, parca imi intuieste intrebarea, lucrez la un cos o jumatate de zi, dar eu pregatesc material pentru doua-trei cosuri, migala, rabdare, cer pe el 15 lei, merita?, spune matale, se duce mestesugul, tineretul, stiti cu e, pleaca in strainatate, cauta altceva, trebuie si ei sa traiasca, ca-i grea viata, am cinci copii, o fata si patru baieti, stiu sa lucreze, dar niciunul nu a continuat, am 10 nepoti, nici nu vor sa auda, merg la scoli, la oras, is baieti buni, noroc sa fie, va mai astept, poate aduceti si televiziunea, tare as vrea sa ma vad, sa-l vada lumea pe Ion Ghe. Anuca, din Hasman, cum face cosuri, panere, ca viata-i scurta, dar tare frumoasa!
