Comuna Plopana are, de duminică, 21 octombrie, prin hotărârea Consiliului Local, doi noi cetățeni de onoare: istoricul prof. dr. Dumitru Zaharia și profesorul Gheorghe Băisan. Evenimentul a fost inițiat de conf. univ. dr. Ioan Dănilă, președintele executiv al Societății Cultural-Ştiințifice ,,VasileAlecsandri” din Bacău, cel care a și prezentat câte un scurt laudatio la adresa celor două personalități. La eveniment a fost prezent și deputatul Ionel Floroiu.
„Am făcut propunerea acordării titlului de cetățean de onoare – a spus Ioan Dănilă – având în vedere că istoria recentă a comunei Plopana a inclus două nume de rezonanță în domeniile învățământului și istoriei, al profesorului Gheorghe Băisan (născut în anul 1924), respectiv al profesorul doctor Dumitru Zaharia (născut la 16 decembrie 1926), în domenii definitorii pentru orice comunitate cu tradiții notabile, așa cum este cea aparținând acestei comune”.
Astfel, Consiliul Local a luat în calcul „recunoașterea unanimă a calităților de dascăl devotat cauzei școlii și culturii ale profesorului Gheorghe Băisan, care a profesat chiar în această comună, respectiv meritele de cercetător științific în domeniul istoriei locale și naționale, reflectate în volumele publicate de Dumitru Zaharia și în articolele găzduite de publicații prestigioase”. Consilierii au apreciat și „contribuția celor două personalități la punerea în evidență, prin mijlocirea catedrei sau a tipăriturilor, a limbii și literaturii române sau a unor date și nume importante pentru știința și cultura din România, referitoare la trecutul localității lor și al Moldovei în general”.
De asemenea, s-a evaluat favorabil performanța biologică (ambii candidați la titlu sunt nonagenari) și intelectuală (Dumitru Zaharia a încheiat recent lucrarea „Comuna Plopana – date monografice”). Membrii Consiliului Local Plopana au apreciat, în acest context, valoarea umană și profesională a celor două personalități, „convinși fiind că astfel se creează imaginea unor destine exemplare pentru generațiile de azi și de mâine, ca și pentru școala și istoria din România”.
Titlurile au fost înmânate de primarul Gheorghe Andrieș.
Cu acest prilej a fost lansată și lucrarea „Comuna Plopana– date monografice”, prezentată de conf. univ. dr. Ioan Dănilă.
Tot duminică, primarul comunei Plopana a acordat diplome de onoare pentru nouă cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie șI a premiat elevii care au participat la un cros sportiv.
„Am făcut cercetări ani la rând pentru a scrie cartea «Bacău o istorie adevărată», dar și pentru monografia comunei Plopana am parcurs multe documente în limbi străine și pentru care am adunat timp de 23 de ani documente. Am prezentat aici sate, oameni, ocupaiile lor etc. Concomitent, am pregătit o carte și despre unele evenimente din timpul Primului Război Mondial, mai puțin cunoscute. Voi scrie acolo despre Legiunea Română din Italia, în care au fost adunați 600.000 de români, dintre care 38.000 au format o unitate militară care a avut mari contribuții pe frontul italian și dintre care au fost decorați circa 250 de români.”
Dumitru Zaharia
„Am lucrat 40 de ani în învățământ, un domeniu în care bilanțurile se fac pentru perioade mai mari. Peste 2.500 de elevi au trecut prin școala din Plopana. Foarte mulți au făcut agricultură, unii cu bune rezultate. Îi felicit pe toți. Am avut și situații în care mulți au rămas în sat fără să facă agricultură. Acum, de exemplu, intru în primărie și îi întâlnesc pe mulți dintre foștii mei elevi. Chiar și primarul Gheorghe Andrieșa fost unul dintre elevii mei. Și mi-e drag să merg, astăzi, pe drum prin centrul comunei.”
Gheorghe Băisan
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.