27 decembrie 2024

Doi polițiști s-au luat la bătaie după ce s-au șicanat în trafic. Unul a ajuns la spital

Un incident șocant a avut loc duminică în municipiul Slatina, când doi tineri, ambii polițiști aflați în timpul liber, s-au luat la bătaie pe strada Tudor Vladimirescu, pe fondul unor șicanări în trafic. Evenimentul a avut loc în jurul orei 12.00 și a culminat cu agresiuni fizice, unul dintre protagoniști fiind transportat la spital.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au intervenit rapid la fața locului. Primele verificări au relevat că un tânăr de 32 de ani, domiciliat în municipiul Slatina, județul Olt, l-ar fi agresat fizic pe un alt tânăr în vârstă de 35 de ani, din comuna Curtișoara, județul Olt.



În urma confruntării, victima în vârstă de 35 de ani a fost asistată de un echipaj medical și ulterior transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Starea sa de sănătate este evaluată de către medicii de la spital.

Reprezentanții IPJ Olt au confirmat că ambii agresori sunt polițiști și se aflau în timpul liber în momentul incidentului. În acest sens, au fost demarate verificări interne pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul și pentru a dispune de măsuri legale în consecință.

IPJ Olt a transmis că investigațiile sunt în curs pentru a clarifica circumstanțele exacte ale confruntării violente dintre cei doi polițiști. Comunitatea a fost șocată de acest incident, iar autoritățile își propun să stabilească responsabilitățile și să ia măsurile corespunzătoare în funcție de rezultatele anchetei interne.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img