Dusu-sa si perioada de prohibitie. Sedinta tehnica, avuta cu amicul meu Florin Craciun, am tinut-o cu doua zile inainte de finalul ei. Nu ne tine pe noi in loc vremea. A studiat el prognoza meteo, solunarul. Concluzia? „N-o sa ploua. Dar la patru dimineata plecam! Cât mai aproape.”
Am ales barajul de la Galbeni, pe placile dinspre rasarit. A avut el grija de nada si râme grase pentru lansete. Abia mijea de ziua când am ajuns. Cam racoare. Era mai rece daca batea vântul. La piciorul celalalt al podului, trei pescari. Unul stateau pe placa de la buza apei. Aveau deja firele intinse. Sprijinite pe grilajul de sus, la mijlocul podului, câteva lansete.
Doua mogâldete trebaluiau pe lânga ele. Apa, tulbure dupa atâtea ploi, plina de alge smulse, i-a tinut acasa pe meseriasi. Ma asteptam sa fie puzderie de pescari. Or sti ei ce-or sti mi-am zis. Intind si eu varga când vad ca prinde vreunul ceva. Florin e hotarât sa arunce. Pâna etaleaza monturile, ma ghemuiesc in masina la un pui de somn. Pescuim de multi ani impreuna si ne intelegem bine, tocmai pentru ca avem temperamente diferite. El e mai calculat, mai calm si mai rabdator in a astepta pestele.
Minciocul mare
Nu cred ca atipisem de zece minute ca aud: „Da, am! Vin acuma!” Ma ridic buimac. „Au prins unul mare! Ma duc sa le duc minciogul”. Il strigase cel de la piciorul podului. Pun si eu teleobiectivul la aparat ca sa nu mai bat atâta drum. Plus ca de unde privesc, unghiul e mai bun. Ajunge in pas alert! Ala de-a strigat o tinea tot intr-un dril. Se apleaca, da sa-i intinda minciocul desfacut, ramâne cu ultimul tronson in mâna. Il impinge la loc. Omul se chinuie sa traga pestele spre el.
Smecherul cu branhii se mai agita câteva minute si… rupe firul. Ma duc iar la somn. E o poveste intreaga cu minciocul asta. Il purtam de câtiva ani dupa noi. L-am folosit doar de câteva ori. Câteodata il uitam intentionat acasa, doar-doar va intra vreun strabunic de crapcean. La ultima utilizare, chiar a intrat unul mare. L-am cam chinuit… la cât ruginise. Mânerul telescopic nu mai facea priza buna, cele trei elemente luptând pentru independenta. Bucurosi ca am scos captura, nu am mai avut grija de el. Acum se razbuna. Iar nu apucasem sa atipesc bine ca-mi bate Florin in geam. „Hai si ajuta-ma! Mi-a intrat unul mare!”
Sar ca ars. Fac târâs in fund pe placa, cu minciogul in mâna dreapta, tinându-l de primul tronson. La jumatate de metru de apa, caut directia unde este pestele, privind peste cap la vârful arcuit al lansetei. Drilurile astea puternice iti dau fiori. Urca adrenalina in tine când simti pâna in umar, tremurul si incordarea pestelui care isi apara teritoriul si dreptul la viata. Trece un sfert de ora. Imi convine sa dau sfaturi de novice, stând in fund, când muschii pescarului tind sa prinda cârcei. „Asa! Nu-i mai da fir! Frâna-i buna! Lasa vârful si mulineaza!” Nu sunt singurul! In jurul nostru se aduna chibitii. Masinile opresc pe pod, pe avarie. Soferii coboara sa vada minunatia.
Primul sfetnic
Una din mogâldetele de la mijlocul podului, prinde contur. Se aseaza lânga noi. „I-ai lasat prea mult fir! Acum a intrat sub prag”. Da’ matale de când pescuiesti? il intreb. „N-ai dumneata fire albe in par de când!”. La mine parul e cam malaiet. O fi având dreptate. „Poti sa intrebi toti pescarii. Eu si cu Costel Gherman suntem cei mai vechi de pe balta.” Intuiesc ca e numele celei de a doua mogâldete. Asa le percep eu vizual, la distanta. Si pe matale cum te cheama?
„Augustin Gusti. N-am eu scule, n-am mincioace, ca i-l scoteam eu! Am fost dimineata la Racaciuni. Uite-asa am scos o mârlita!” Masor in centimetri distanta dintre palmele lui. Cât de dimineata o fi fost la Racaciuni? Noi i-am gasit aici. „Ii mai murdara apa acolo decât aici.” Or fi fost pe la patru, când noi abia plecam din Bacau. „Cât somn am scos de-aicea! Da’ nu-ti dau niciun sfat, ca dupa aia zici ca nu l-ai scos din cauza mea si nu vreau sa ma injuri. Mata faci cum stii, e pestele matale. Da’ poti sa urci pe pod, sa incerci sa-l tragi de sub prag, ca de aici nu-l scoti. Eu ma duc la treaba mea. Faci cum crezi.”
Florin ii urmeaza sfatul, si lasând frâna mai moale, ajunge la mijlocul podului. Cât de mare o fi fost cel mai mare somn prins de Nea Augustin? „Aha! Douazeci si sase de kile. La caras l-am luat! Da’ sa nu patesti si matale ca mine. C-am pierdut si eu aici. E o piatra, uite-acolo! Nu se vede. Daca se agata in ea, iti roade nailonul si rupe! V-am lasat, Sanatate!” Dupa zece minute strig la Florin. N-am ce face cu minciogul pe pod. Sa aud daca a pompat vreo gura de aer.
Râde ironic dar si obosit de dril. „Deja doarme! Când sa mai pompeze aer? Vin la tine.” C-o fi fost montura nepregatita pentru namile, c-o fi fost piatra aia, talisman pentru pesti, dupa inca cinci minute de incordare, vârful lansetei revine la normal. „Ce namila a fost!” Cât isi flexeaza el incheieturile, ma duc si eu sa scot nerabdator, varga de sapte metri. Am o montura care tine sigur noua kilograme. Cel putin asa scrie pe rola cu fir chinezesc.
Al doilea sfetnic
N-am cârlig mare dar indes in sus, pe fir, ditamai râma. O proptesc in buza cu un viermisor. E incomod sa dai de pe placa de beton. Riscul e sa aluneci si nici un suport de sustinere pentru undita n-ai unde sa-l infingi. De unde scaun pentru competitii? Ma gândeam sa merg sa iau o sfoara din masina si sa leg undita de balustrada de fier. N-apuc sa-mi duc gândul pâna la capat. Cât pe ce sa-mi fie smulsa din mâna. Am mai avut eu emotii, dar nici asa. Mi-era teama sa nu cad in apa asa ca din reflex iau pozitia sezut, in trei puncte de sprijin. Batul meu de carbon capatase forma elipsei pamântului la perigeu. Simteam ca pârâie. Ce dril? Dupa zece secunde aveam un bici in mâna, pocnind cu struna-n deal. Prost o mai fi ala care va mai cumpara facaturi cu eticheta. N-apuc sa ma dumiresc. A doua lanseta a lui Florin e iarasi arc.
„Pe asta nu-l mai scapam!” A invatat lectia, asa ca trage namila in amonte pe lânga dig, unde apa e mai mica. Si lupta si dai! „Tine firul strâns! Nu-l scapa la fund! Aicea e un gauroi cam de cinspe metri. Când mergea canalul, luam chitic cu minciocul de-acolo.” Intoarcem capetele. Un batrânel simpatic ne studia de ceva vreme. Il salut. Stima, domnu’ Gherman! Ce ne sfatuiti? „Pe mine ma cheama Ianau. Ianau Gheorghe.” C-an filmele cu Bond. „Gherman e ala de pe pod. Am saptezeci si patru de ani.” Ne-a bufnit râsul pe amândoi, poate si de incordare. Intre timp legasem cu banda izoler si tronsonul minciogului, sa nu mai sara. In sfârsit se-nvolbureaza apa. Apar niste mustati, o bucata de spinare vinetie, si la vreun metru de bot, un vârf de coada. Al nostru e!
Dupa doua reprize de dril Florin imi paseaza lanseta. „Mai tine-o si tu!” Simte nevoia sa traga niste aer parfumat in piept, incalzit la bricheta. Percep si eu zvâcnetele, transmise prin struna din apa, vreun sfert de ora. Imi fuge mintea spre copilarie, când impreuna cu un verisor, gauream in mijloc doua cutii de conserva, bagam un fir de ata lung, il intindeam si ne auzeam vorbind ca la telefon. Intre timp, aflu de la Nea Ianau ca a avut un serviciu de milioane la URA, are un baiat si o fata, nepoti, si ca a pescuit prima data pe barajul de pe Siret, in ‘73. Zvâcnetul s-a domolit dar firul ramâne intins. „S-a dus in groapa!”, trage el concluzia intelept. „Nu-l mai scoti acum! A obosit! Somnul trebuie adus repede. Si sa ai o cange. Nu-i ca la crap.
Sprijina lanseta ca ai de asteptat.” Era ora noua, cinci minute si treizeci de secunde când am protapit-o. Fuga la varga! Pâna la zece treizeci, nici o miscare. Ce facem boss? Ca mai avem si treaba. Pestele se prinde dimineata. A mai mulinat putin. Stânca! Beton! Nicio reactie. „Degeaba-l chinuim. Oricum nu-l putem scoate.” Si trage odata de-am crezut ca face lanseta surcele. A cedat montura. In masina, la intoarcere, râdem amândoi. Nu puteau sa fie si astia de un kil, hai… doua?
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
