Intre altele, dictionarele ne spun ca un sfânt este desavârsit, perfect, infailibil. Daca rascolim prin biografia multora dintre cei care au fost sanctificati, constatam ca acestia numai un comportament care aminteste de sfintenie nu au avut, in multe momente ale fiintarii lor terestre.
Confesiunile Sfântului Augustin sunt tulburatoare in acest sens. Augustin, acest mare pacatos devenit sfânt, a fost un erudit fara pereche, un polemist redutabil si un remarcabil arhitect de teologie crestina.
Tânar, sosit la Cartagina, a fost atras ca un magnet de jocurile amoroase, pentru ca ,,peste tot, in jurul meu, clocotea cazanul iubirilor dezmatate”(Augustin, ,,Confesiuni”, Nemira, 2006, pag. 58). Cade in pacat ca un muritor de duzina: ,,Incatusat de patima bolnava a carnii, imi târam dupa mine lanturile cu o voluptate ucigatoare, temându-ma sa nu fiu dezlegat” (Ibidem, pag. 131). O repudiaza apoi pe femeia care i-a daruit un copil: ,,…atunci când femeia cu care de multa vreme imparteam patul a fost alungata din preajma mea ca o piedica in calea viitoarei mele casatorii, inima mea a fost strapunsa si ranita” (Ibidem, pag. 133).
A cautat alinare tot in desfrâu: ,,… mi-am gasit o alta concubina; era ca si cum anume as fi intretinut si as fi prelungit boala sufletului meu” (Ibidem). Apoi incepe sa cugete profund: ,,De unde imi vine atunci vointa de a face raul si refuzul de a face bine (…)? Cine a sadit in inima mea samânta amaraciunii, de vreme ce am fost creat intru totul de Dumnezeul meu, care este (…) mai presus de orice? Iar daca diavolul este cel care a facut-o, de unde vine atunci diavolul? (…) De unde a venit atunci aceasta vointa rea care l-a facut sa devina diavol, devreme ce si el, ca inger, a fost creat in intregime de un Creator preabun?” (Ibidem, pag. 139). Apoi desfrânatul care incepe sa cugete crestin traieste o celebra experienta mistica, in gradina casei din Milan, care-i va schimba viata. In stare de semitransa, percepe vocea unui copil care-l indeamna sa deschida Noul Testament: ,,Tolle, lege! Tolle, lege!”(,,Ia si citeste! Ia si citeste!” ). Deschide cartea sfânta, ochii ii cad pe ,,Epistola catre romani” a Apostolului Pavel, unde credinciosii sunt indemnati să renunte la bunurile vietii pamantesti si sa-L urmeze pe Hristos. De aici urmeaza calea catre sfintenie…
Stefan cel Mare si Sfânt, aparator al crestinatatii, patriot exemplar, ctitor de sfinte asezaminte, n-a prea fost usa de biserica. Istoricul Laurentiu Chiriac scrie ca acesta a avut patru neveste: Marusca (de conditie sociala modesta), Evdochia de Kiev, Maria de Mangop si Maria Voichita. Cât priveşte aventurile domnitorului, acesta noteaza ca în cronicile medievale se face referire la o anume Caltuna, din Braila, şi la o pescărita numita Maria, din Hârlau.
Din scrisorile catre curtile domnesti de la Iasi, Vaslui, Bacau, Roman etc rezulta ca domnitorul cerea sa i se aducă ibovnice în fiecare sat unde poposea. Pentru alti istorici, Marusca este considerata doar o concubina (adev.ro/nkzrad). Despre sutele sale de aventuri erotice care circula ca legende nu exista izvoare istorice. Petre Tutea zice despre Stefan cel Mare si Sfânt: ,,A fost cea mai mare personalitate politica si militara pe care au dat-o românii în istoria lor. Carol I zicea: Nu veti mai da unu’ ca asta chiar dacă mai traiti înca un milion de ani. Da’ cum sa faci sfânt din el? Ca el era curvar, domnule! Erou, asta-i altceva… Un erou national fara egal. Cel mai mare. Da’ sfânt… Cum sa faci sfânt din el?!” (,,322 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea”, Bucuresti, Humanitas, 1993, pag. 101).
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
