20 noiembrie 2024

* pacientii cu arsuri grave pe o suprafata mare a corpului nu au putut fi transferati la spitale din Bucuresti din lipsa de locuri

Doi mari arsi sunt tratati in Spitalul Judetean Bacau

Un barbat de 50 de ani si o femeie de 70 de ani, ambii din judetul Bacau, au fost internati in Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau cu arsuri severe, intinse pe mai bine de 50 la suta din suprafata corpului, suferite in urma unor accidente casnice.

Desi ar fi trebuit trimisi la Bucuresti, pentru a fi ingrijiti intr-un spital de specialitate, acest lucru nu a fost posibil pentru ca nu s-au gasit locuri libere.



„Este prima data când ne confruntam cu o asemenea situatie pentru ca protocolul prevede ca orice pacient care are arsuri pe o suprafata mai mare de 30 la suta din suprafata totala corporala sa fie transferat la Spitalul de Arsi din Bucuresti.

Date fiind situatiile de la nivelul spitalelor din Bucuresti, nu au fost locuri pentru a putea transfera acesti pacienti. Ca urmare, ei au ramas internati pe Sectia de Chirurgie Plastica, pentru ca in cadrul acestei sectii noi functionam cu un compartiment de cinci paturi pentru arsi.

Pacientii sunt intr-o stare stabila, la momentul la care vorbim, dar prognosticul este in continuare rezervat. Sustin aceasta prin urmatoarele motive: arsura este de gradul III, este pe suprafata intinsa, iar pacientii sunt cu patologii anterioare complexe”, a declarat dr. Aurelia Taga, director medical la SJU Bacau.

In ambele situatii sunt necesare interventii repetate la nivelul suprafetelor arse si inlocuirea lor cu grefe de piele.

In cazul batrânei, pe lânga vârsta inaintata, nici nu este vizitata de rude, care ar putea fi posibili donatori de piele.

Spitalul pune la dispozitie tot ce este nevoie pentru tratarea lor si tine permanent legatura cu Ministerul Sanatatii ca in cazul in care se ivesc locuri la o unitate de grad superior din Capitala, ei sa poate fi transferati acolo.

Compartimentul de Arsi de la nivelul spitalului din Bacau a fost renovat si dotat chiar inainte de tragedia de la Colectiv.

„Compartimentul de Arsi face parte din Sectia de Chirurgie Plastica si acum doi ani ne-am gândit ca este mai bine ca sa aiba circuitele separate, lucru care s-a si intâmplat. Am facut acest compartiment cu cinci paturi, conform normelor. Are circuite separate, instalatie de climatizare separata, o cada speciala pentru curatarea arsilor, practic este dotat cu tot ce trebuie”, a declarat Adrian Popa, managerul SJU Bacau.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014