24 noiembrie 2024

Doi constructori indieni, rămași fără contract de muncă, obligați să părăsească țara

Polițiștii de imigrări din Bacău, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat doi cetățeni din India care nu mai îndeplineau condițiile de ședere pe teritoriul României, întrucât angajatorul le-a încetat contractele individuale de muncă. Vizele de intrare au fost revocate, și pe numele lor au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească țara noastră, în termen de 15 zile.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Bacău au desfăşurat, la data de 8 iulie a.c., o acțiune pe linia prevenirii și combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competență.



Astfel, în cadrul acțiunii au depistat doi cetățeni indieni, bărbați, în vârstă de 36, respectiv 50 de ani, cărora angajatorul, o societate comercială din domeniul construcțiilor, le-a încetat contractele individuale de muncă.

Străinii au intrat legal în țară în baza unor vize de lungă ședere pentru angajare în muncă. Ca urmare a încetării contractelor de muncă, polițiștii au condus străinii la sediul Serviciului, unde au luat măsura revocării vizelor de intrare. Totodată, pe numele lor au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile.

Serviciul pentru Imigrări al județului Bacău continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea șederii și muncii ilegale a străinilor, solicitând cetățenilor străini să acorde interes reglementărilor legale a dreptului de ședere pe teritoriul României.

Facem apel către toți cetățenii străini de pe raza județului și contăm pe respectul dumneavoastră față de legislația în domeniu, invitându-vă să ne contactați pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale la sediul Serviciului pentru Imigrări Bacău, situat în str. Alex. Tolstoi nr. 2, Bacău sau vizitând site-ul public al instituției, la adresa www.igi.mai.gov.ro



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014