În data de 23 mai 2023, în jurul orelor 09.00, un echipaj de polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei în Parcul Unirii -1 decembrie 1918 a găsit pe o bancă în dreptul Catedralei Înălțarea Domnului un portofel cu o sumă de bani, actul de identitate, precum și alte lucruri personale ale unei tinere, în vârstă de 17 ani, cu domiciliul în Bacău. În urma verificărilor efectuate a fost identificată păgubita, polițiștii locali deplasându-se la domiciliul acesteia, unde i-au predat bunurile găsite.
Joi, în jurul orelor 01.50, polițiștii locali care efectuau serviciul de patrulare pedestră pe Insula de Agrement au observat un portofel uitat pe o bancă. Polițiștii locali au procedat şi în acest caz la identificarea persoanei păgubite, portofelul împreună cu banii și actele din acesta fiind restituite proprietarului la scurt timp.
Pe această cale, Poliția Locală a Municipiului Bacău recomandă tuturor cetățenilor să fie atenți cu bunurile personale pentru evitarea unor astfel de incidente.