Doar pentru cinci minute de gratie

In lumea artistica orgoliile sunt multe si mari, dintotdeauna, iar caracterele putine. Asa este si la noi, si aiurea. Cert este insa ca de talente nu ducem lipsa, ceea ce a dovedit, o data in plus, ceremonia de decernarea a premiilor UNITER. Gala din acest an, care s-a desfasurat in sala mare a Teatrului National (Majesticul era de obicei gazda a evenimentului), s-a bucurat de o atmosfera normala, relaxata, nemaifiind bruiata de zgomotele contestarilor si nemultumirilor acute manifestate in editia precedenta. Dar, desigur, nu a putut nici acum sa impace pe toata lumea, pentru ca asa se intampla cand este vorba despre premii. Nu ai cum sa faci dreptate la toata lumea, mereu ramanand loc de insatisfactii. Cand sunt mai multe performante pe acelasi palier, regie, interpretare, scenografie, etc., se poate ajunge, daca juriul vrea, la acordarea unor premii ex-aequo, dar si acest procedeu produce nemultumiri, da senzatia de oarecare nivelare a valorii. Oricum, nu cred ca exista misiune mai dificila decat aceea de a cantari talentul, performanta artistica, subiectivitatea, gusturile diferite neavand cum sa lipsesca din aceasta prea gingasa treaba. Asa ca, si la Gala UNITER 2008 au fost spectacole, regizori, actori, scenografi care nu au primit trofeul, desi atinsesera excelenta. aFaust-ul” lui Purcarete, o montare de exceptie, nu a fost incununat cu lauri, nici spectacolul lui Radu Afrim de la Piatra-Neamt (aDespre nebunia noastra cea de toate zilele”), nici al lui Radu Alexandru Nica (aBalul”), nici al lui Zholdak (aViata cu un idiot”). Dar nimeni nu s-a mirat ca aUnchiul Vania”, creatie a lui Andrei Serban, a fost rasplatit cu premiu, la fel, interpretul rolului principal, Andras Hathazi. Ceea ce a observat toata lumea a fost faptul ca toate spectacolele nominalizate si premiate sunt din tara, Bucurestiul lipsind de pe lista, astfel ca remarca ateatrul s-a mutat in provincie”, care s-a facut auzita la Gala, pare cat se poate de indreptatita. Cand e vorba despre teatru, trebuie sa te astepti si la lucruri imprevizibile, la lovituri de teatru. Anul acesta ea a venit din partea marelui regizor de talie internationala (la el chiar se potriveste intru totul expresia) Andrei Serban, care a trimis o epistola plina de indignare, varsandu-si naduful pe membrii juriului de nominalizari, pe Caramitru (mai vechiul lui aprieten”), dupa parerea sa, exprimata foarte transant, multi actori valorosi din distributiile spectacolelor sale nefigurand pe lista juriului. Premiile sunt intodeauna restrictive, dupa cum spuneam, nu au cum sa fericeasca pe toata lumea. Este insa mai mult decat onorant sa intri in vederile unui juriu de specialisti, iar de data aceasta, un actor al scenei bacauane, Gabriel Dutu, a fost nominalizat pentru creatia sa din aRequiem”.
Ceea ce m-a surprins placut la discursurile premiatilor a fost faptul ca mai toti isi daruiau cuiva premiul, recunosteau ca singuri nu ar fi putut ajunge la performanta. Teatrul este o arta colectiva, de echipa, iar oamenii care-l anima sunt niste frumosi risipitori. E bine sa le primim cu inima deschisa darul, pentru ca ei traiesc ca sa-i privim noi, sa-i indragim si sa-i aplaudam. Nu apentru un pumn de dolari” se consuma ei (si ati vazut, la momentul de remember al Galei, cat de multi au trecut in lumea umbrelor, meseria fiind una grea, istovitoare, stand sub presiunea, chinul creatiei), ci, dupa cum superb a spus-o Radu Beligan (acel mai longeviv actor roman”) pentru a ramane in memoria spectatorilor doar cu acele acinci minute de gratie pe care ei nu le vor uita niciodata”. Si pentru care merita din plin sa traiesti sub luminile rampei.

Scris de Carmen Mihalache