„Doar ficțiunea nu-și minte interlocutorii”

Criticul și istoricul literar Petre Isachi ne oferă primul volum din ,,Docuficțiuni critice”: Critica Criticii” (Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2018), minunat op ,,de lectură hermeneutică” (eseuri, studii, cronici, note). Autorul își centrează reflecția critică asupra unor creații semnate de autori precum Mircea Braga, Nicolae Oprea, Ioan Neacșu, Liviu Chiscop, Marin Iancu, Mircea Filip, Eugen Simion, Dana Trifan Enache, Nicolae Manolescu, Miguel de Unamuno, Mircea Anghelescu, Radu Cârneci, Viorel Savin, Ovidius, Florin Grigoriu, C. Stănescu, Cristina Popescu, Ion Vlad, oferindu-ne, și prin eseul ,,Critică – Metacritică – Anticritică” (un veritabil crez structurat pe acel seducător ,,Totul trimite la tot”), un ospăț al cugetării de excepție.

Demersul autorului este justificat și de una dintre interesantele sale mărturisiri: ,,…în Docuficțiuni… am fost pe rând, când opera a cerut-o, tematolog, filosof, istoric al ideilor literare, comparatist, psihanalist, sociolog, critic și istoric literar, eseist, structuralist, semiotician teolog, lingvist etc. ” (Op. cit. pag. 276). Popasul critic realizat pe o sută de pagini asupra volumului ,,Ecce Nietzsche”, de pildă – semnat de Mircea Braga –, ar putea fi pilduitor pentru arta criticii lui Petre Isachi; și nu numai. Există aici trei …Nietzsche: un Nietzsche al lui… Nietzsche, unul al lui Mircea Braga și un Nietzsche al lui Petre Isachi. Spectacolul ideatic regizat de autor este încântător, dialogul celor… trei Nietzsche este tulburător, fără reacții de intoleranță, întrucât adevărul este un „processus in infinitum” (Ibidem, pag. 94) și ,,doar ficțiunea nu-și minte interlocutorii…” (Ibidem, pag. 80). Nietzsche al lui Isachi îmi pare a fi un Paganini al metafizicii.

Vă invităm la lectură, exemplificând cu doar câteva dintre numeroasele provocări lansate de autor. Multe dintre acestea ar putea fi veritabile puncte de plecare pentru varii dezbateri sau chiar subiecte la olimpiade sau concursuri… ,,Orizontul întrebării nietzschiene este cameleonic, are un anumit caracter daimonic ce nu poate fi stăpânit rațional și datorită curcubeului metafizic ubicuu și insinuant” (Ibidem, pag. 11) ,,…întrebarea nu minte niciodată, spre deosebire de răspuns!” (Ibidem, pag. 269). ,,Lumea personajelor lui Marin Preda implică în ecuație un aspect etern elocvent: concomitența explicată de Freud, prin Eros și Thanatos, fiecare cu formele ei specifice de manifestare, adesea atenuate și deghizate.” (Ibidem, pag. 129). ,,Cum orice interpretare critică este în esență o ficțiune a ficțiunii configurată în culorile Operei, hermeneutul vede ce i se arată, nu și ce i se ascunde.” (Ibidem, pag. 157). ,,…tragicul și absurdul presupun coexistența – aparent paradoxal – cu frumosul, „splendoarea adevărului” (Platon), și confirmă convingerea romanticului V. Hugo că frumosul «este singurul lucru care nu există pe jumătate»”…

Discursul isachian – judecând opera ca ,,dramă de idei”, ,,în autonomia sa, dar și în toate conexiunile posibile”, zămislind ,,circularitatea critică a operei deschise” – are aura esențelor și statut de reper important în istoria criticii literare. Vor urma alte trei volume din ,,Docuficțiuni critice”: vol. II: ,,Critică – Poezie”; vol. III: ,,Critică – Proză; vol. IV: ,,Miscellanea”. Le așteptăm cu același nerăbdător interes, întrucât Petre Isachi cucerește prin antidogmatism, este adversarul clișeelor, poncifelor, fiind mereu ,,împotriva infatuării de tip magister dixit, împotriva vidului solemn, sentențios și pseudodoctoral, împotriva transferului de autoritate/confiscării de autoritate”. (Ibidem, pag. 273). Este admirabil modul în care autorul privește mereu orice operă ca pe o ,,structură deschisă, pe care experiența estetică a lectorului o completează cu propriile sale sensuri și trăiri”. (Ibidem, pag. 274). Discursul isachian mă trimite mereu către aventura spiritului critic din ,,Opera deschisă” a lui Umberto Eco.