Doamne, sunt un om păcătos!

Pentru a-l predica pe Cristos, este necesar să-l cunoaştem. Ca să-l cunoaştem pe Cristos este necesar ca el să ni se reveleze. Pe Cristos nu-l putem atinge cu silogismele noastre, nu-l putem argumenta conform logicii umane, fiindcă acţiunea lui prin care ni se descoperă este un act liber şi întotdeauna surprinzător, imprevizibil, dumnezeiesc. În faţa imprevizibilului omul experimentează întotdeauna un sentiment de teamă.
Toate cele trei lecturile pe care le vom asculta în Biserică în duminica ce urmează au câte o mare specifică, în faţa cărora omul este cuprins de frică. În prima lectură „Dumnezeu” este marea necunoscută în faţa căreia tremură profetul Isaia; în lectura a II-a „moartea” este marea necunoscută în faţa căreia tremurau corintenii (şi nu numai); în sfânta evanghelie „Isus” însuşi este marea necunoscută în faţa căruia tremură de frică Simon-Petru.
Evanghelia ne spune că primii trei apostoli chemaţi de Isus sunt simpli pescari dintre care Petru, simţindu-se nevrednic de un astfel de privilegiu, nu ezită să mărturisească: „Doamne, îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos” (Lc 5,8).
În faţa lui Dumnezeu omul se vede nevrednic, se teme să stea în faţa Celui Sfânt. Aşa se întâmplă şi cu Isaia în prima lectură: „Sunt pierdut. Sunt un om cu buze necurate”, cu Paul în lectura a doua: „Ultimului dintre toţi, ca unui născut înainte de vreme, mi s-a arătat şi mie, căci eu sunt ultimul dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu”.
Asta înseamnă că a se considera păcătos nu-l împiedică pe nimeni de a fi iubit de Isus şi de a fi introdus în cercul acelora care vor să-l urmeze. Dumnezeu nu-i cheamă neapărat pe cei „curaţi” ci pe cei pe care-i vrea.
Nu te descuraja dacă şi tu, asemenea lui Petru, te simţi încărcat de păcate şi în acelaşi timp doreşti să stai cu el, să-l iei ca învăţător. Pe Isus nu-l interesează ceea ce ai fost, ceea ce eşti, ci ceea ce ai dori să fii începând din clipa aceasta.
A fi ucenicii lui Isus înseamnă, în definitiv, o viaţă pentru Dumnezeu, a recunoaşte în el pe Mântuitorul şi a ne lăsa mântuiţi; a-l numi Lumină şi a ne lăsa luminaţi de el; a-l numi Cale şi a-l urma; a-l numi Viaţă şi a-l dori.
Pr. Richardo-Dominic Baciu