Am stat ceva vreme cu ochii pe beregata lui Platon, după ce mi-a spus că „există trei forme de guvernământ degenerate: tirania, oligarhia şi democraţia”. Ascultându-l apoi pe Churchill – „Democraţia este un sistem politic prost, însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum” -, mi-am mai ferit ochii de pe beregata celebrului grec. În aceste zile mă gândesc serios la ce-a fost democrația și ce zile a mai ajuns, sărmana de ea…
Când Johannis repetă obsesiv, ca un robot ruginit, că vrea guvernul și parlamentul său, mă apucă mila de statutul democrației. Îmi zic, însă, că așa e la noi; suntem croiți altcum: după visul iliescian al democrației originale. Dar pe americani, mă întreb, ce i-o fi apucat? Marele arbitru democratic al mapamondului este curtat de anarhie. Trump, forțosul lumii terestre, dă de pereți cu democrația americană. Nu recunoaște rezultatul votului, incită la proteste, burdușește agenda instanțelor cu împotriviri năstrușnice, folosește pârghii financiare ca variantă de otrăvire a fântânilor piețelor financiare, vreme în care serviciile secrete trudesc la senariide expulzarea sa din Biroul Oval. Mai îți vine să crezi că până și Putin, care joacă măcar cu batista zdrențuită pe țambalul autocrației, este iubitor de democrație.
Democrația trumpistă a ajuns într-un asemenea hal, încât te întrebi dacă nu cumva dodonismul nostalgic este cel cu toate țiglele pe acoperiș. Învinsul Dodon a invocat furăciuni electorale, aidoma lui Trump, dar n-a incitat la proteste. Dimpotrivă, le-a spus ceva memorabil susținătorilor: „Liniștiți-vă, beți câte 50 de grame și mergeți mai departe!” Firește, n-a uitat să le șoptească faptul că „Rusia e cu noi”, că trebuie „strânse în pumn forțele”, dar măcar a mimat democrația. Când simți un licăr democratic până și-n Dodon, te-apucă jalea chiar (și) de idolul numit democrație americană.
