După ce s-a aflat că a colaborat cu Băsescu, Securitatea și-a pierdut orice urmă de credibilitate… Gluma aceasta, care circulă în haine de gală prin lume, îmi trimite de nou truda gândului către tezaurul de înțelepciune zămislitor de umor. Shakespeare avea dreptate doar pe jumătate, atunci când spunea memorabilele vorbe: ,,Contează urechea care ascultă, nu gura care spune”. Cred că acestei ,,guri care spune” ar trebui să-i fie înălțată o statuie specială, în afară de cele care există deja în sufletele noastre, căci umorul este agerimea, nobleța spiritului.
Îl aplaud pe Grigore Moisil, atunci când cuvântă: ,,Umorul? E un cocktail de revoltă şi disperare”. Asta sintetizează și zisa de la începutul acestor rânduri: revoltă și disperare. Atitudini cu două ținte: Băsescu și Securitatea, avortoni morali ai spiritului național, gemenii pestilențialului. Acest om ne-a fost Președinte. A sfidat cele mai cele mai elementare norme morale: de la acel ,,Țigancă împuțită”, până la amputarea drastică a salariilor truditorilor morali, vreme în care veniturile clicii politice creșteau ca voinicul din poveste. Băsescu a fost Sfidarea apărată de Servicii și Justiție. De ce a venit acest verdict abia acum? Probabil că i s-au ofilit proptelele din Justiție. Informatorul va solicita repararea onoarei la CEDO, dar nu mai există ape miraculoase capabile să-i spele rușinea, căci în conștiința noastră el va rămâne cu statutul de turnător.
Există și un val destul de vocal născut din vocea adoratorilor băsescieni. Unii sunt de teapa lui, alții pur și simplu asta simt. Privind către acest val, mă gândesc dacă nu cumva se vrea ca într-un viitor nu prea îndepărtat ,,calitatea” de turnător să fie considerată o virtute.
Cumva, rănitul bun simț național a fost oblojit puțin. Vom prinde în terestra noastră supraviețuire verdicte pentru dosarele iliesciene și pentru dosarul iohannisian al caselor adjudecate din truda meditațiilor? Mă îndoiesc și mă sparie gândul când aleargă spre Cotroceni… Doamne, ce locatari s-au cuibărit acolo!
