27 noiembrie 2024

DNA a inceput cercetarile la Teatrul “Bacovia”

Directia Nationala Anticoruptie a deschis urmarirea penala si cerceteaza modul in care banii alocati de Consiliul Local Bacau si Ministerul Culturii au fost cheltuiti de organizatorii Festivalului Theaterstock, de anul trecut.

Descris de organizatori ca fiind “ceva ce n-a mai vazut Bacaul”, festivalul din luna august 2015 a inghitit peste 400.000 de euro din bani publici si alte sume provenind din sponsorizari, donatii si actiuni de mecenat, modul in care s-au cheltuit acesti bani declansând un scandal de proportii. In baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informatiile publice, Desteptarea a solicitat DNA sa ne comunice daca face cercetari cu privire la modul in care s-au cheltuit fondurile publice alocate pentru organizarea Festivalului Theaterstock. In raspunsul primit de la DNA, ni se precizeaza ca institutia a inceput cercetarea penala “in rem”, adica doar cu privire la fapta.



Un spectacol “neimblâzit”

In presa locala si nationala au aparut, inca din anul trecut, semnale privind unele neclaritati in gestionarea, cheltuirea si justificarea unor sume de bani. Se pare ca problemele au inceput inca de la debutul festivalului, când, managerul teatrului a dorit sa puna in scena piesa “Imblânzirea scorpiei”, de W. Shakespeare, in regia lui Adrian Tamas, scenografia fiind inredintata SC Vioara Art SRL Oradea, spectacol care a deschis Festivalul Theaterstock. Cu 10 zile inainte de premiera, Anca Sigartau, renunta la cei doi, fara prea multe explicatii, preluând ea regia, folosind, afirma atât Tamas, cât si Vioara Bara, munca lor, drept pentru care au afirmat ca vor solicita daune morale si materiale.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici, pe parcursul desfasurarii Festivalului, dar si dupa aceea, in presa au aparut mai multe semnale privind nemultumirile unor teatre, formatii si societati prestatoare de servicii, ca urmare a nerespectarii, de catre Teatrul Bacovia si Asociatia “Muze colorate”, co-organizator al Festivalului, a clauzelor contractuale, respectiv neplata drepturilor banesti. Reclamatiile au curs gârla, in anul 2015, o parte au fost rezolvate, altele sunt pe rolul unor instante. Mai sunt si alti colaboratori nemultumiti, neavând insa acordul lor, nu-i vom nominaliza.

„Este neplacuta situatia. Mi-as dori din tot sufletul in urma verificarilor sa nu se constate fapte penale. Ar fi pacat ca o initiativa atât de frumoasa sa se termine cu o urmarire penala. Noi doream sa facem din Bacau o atractie culturala si e pacat ca un astfel de festival sa aiba o conotatie penala.”
Dragos Luchian, senator si candidat PNL la primarie

Co-organizatorul “Muze colorate” apleaza la instanta

Bomba vine in luna ianurie, când Asociatia “Muze colorate”, partener si co-organizator al Theaterstock, actioneaza in instanta Teatrul Municipal “Bacovia”, pentru a-si recupera o suma de ordinul a zeci de mii de euro (dupa unele surse ar fi vorba de 60.000 de euro, dupa altele peste 100.000), bani cheltuiti, conform facturilor depuse in contabilitatea teatrului si neonorati. Pe rolul Tribunalului Bacau, Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, s-a inregistrat, cu numarul 172/110/2016, dosarul cu obiectul „pretentii”, in care pârât este Teatrul Bacovia, iar ca reclamant Asociatia „Muze colorate”.

“Fiecare suma solicitata de catre asociatie este justificata si vine cu dovada platii, în baza ordinelor de plata operate si purtând semnatura bancii”, declara Anca Sigartau, intr-un interviu acordat ziarului Desteptarea. La aceste sume, se mai adauga “facturile care reprezinta contractele de drept de autor, conventii civile si prestarea de servicii artistice, pentru alte trei spectacole jucate, iar asociatia le-a platit integral («la momentul achitarii lor teatrul nu mai avea resurse sa o faca») si acum solicita decontul lor”, ne-a mai spus managerul teatrului.

Diferente intre estimat si realizat

Acestea sunt doar câteva “nepotriviri”, “neclaritati” intre ceea ce declara, la conferinta de presa din septembrie Anca Sigartau si realitate. “Când am construit bugetul acestui eveniment am luat în calcul un estimat de încasari si venituri din sponsorizari, estimare care nu s-a realizat. (…) Am ajuns astfel în situatia de a nu ne atinge tintele de venituri proprii si sponsorizari estimate si deci în imposibilitatea de a ne achita toti furnizorii”, mai spunea directorul teatrului.
Este posibil ca unii dintre reclamanti sa-si fi rezolvat, intre timp, problemele, mai ramân insa câteva chestiuni financiare in discutie, de aceea, pâna la finalizarea cercetarilor, nu ne permitem alte comenarii.

„Cred ca un eveniment cultural de aceste dimensiuni trebuie sa existe in Bacau, dar la fel de important in aceste evenimente este transparenta. Cum sunt in tara astfel de actiuni bine organizate, cu toata transparenta, asa trebuie sa fie si in Bacau. Trebuie sa faca un festival care sa nu ridice semne de intrebare.”
Cosmin Necula, deputat si candidat PSD la primarie

Este clar ca exista fapte. Vom vedea vinovatii. Acest proces se adauga la multele probleme ale administratiei Stavarache. Cultura era singurul domeniu ramas neatins de suspiciuni de frauda.”
Constantin Scripat, candidat MP la primarie

Dupa declansarea cercetarilor de catre DNA, am incercat sa o contactam pe Anca Sigartau, managerul teatrului, insa, cu toate insistentele noastre, nu ne-a raspuns la telefon, fiind, dupa informatiile primite de la teatru, in concediu de odihna. Am primit insa opinia viceprimarului Radu Ababei, care afirma ca Primaria Bacau nu a fost informata de deschiderea vreunui dosar.

„Ne-au fost solicitate niste documente. Am fost intrebati daca Primaria a fost sesizata cu privire la niste nereguli in derularea festivalului. Este vorba de sesizarea care viza niste facturi mai vechi respinse de contabilitatea teatrului, care este in lucru si la acest moment”, a declarat viceprimarul.
Pe 20 ianuarie, s-au implinit un numar important de ani, de când a avut loc, in Bacau, primul spectacol teatral. Poate ca evenimentul ar fi putut fi marcat cum se cuvine de actuala conducere, insa nu a fost sa fie.

Andreea Gavrila
Gheorghe Baltatescu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014