Până la urmă, va trebui să ne obișnuim. Și noi, dar mai ales ei. Noi, cei din afară, doar cu noua denumire. Ei, cei dinăuntru, cu întreaga paradigmă. Concret, Direcțiile Județene pentru Tineret și Sport nu mai au în atribuții zona de Tineret. DJTS își pierde T-ul, dar nu și umorul. „Cum adică, ce vom face în continuare? Vom manageria sport și vom plăti salariile celor de la Tineret”.
Directorul DJTS Bacău, Radu Ababei zâmbește. Gluma-i bună, chiar dacă e glumă doar pe jumătate. Așa cum și DJTS a rămas pe jumătate. Și nu-i vorbă că a dispărut doar T-ul din denumire. „Să vezi ce o să fie dacă-mi pleacă și omul de la serviciul juridic. Și-mi va pleca”, adaugă Ababei. Pleacă oamenii, rămân facturile. Și bugetul tot întârzie! DJS, hai că ne-a ieșit, așadar DJS Bacău a început 2022 la fel ca și 2021, ca 2020 sau 2019: fără buget, dar cu o serie de competiții cu caracter național organizate în Sala de Atletism.
„Având în vedere că suntem singurii, în afară de București, care avem în administrare o astfel de Sală de Atletism, poate că n-ar fi rău să fim tratați într-un mod diferit. Sigur că fiecare început de an e la fel, sigur că ne-am obișnuit, dar problema este că ne-am și săturat. Când nu se învață nimic din greșeli, parcă simți că ți se pune capac”, explică directorul Ababei.
Acum însă adevăratul capac l-au pus facturile la gaze și curent electric. „În urmă cu câteva zile, era să-mi stea inima când a bătut la ușă reprezentantul E-ON-ului. Am crezut că vine cu debranșarea. Noroc că era vorba doar de semnarea unui act adițional la contract”, povestește Ababei. La 60 de ani pe care îi va împlini luna viitoare, Radu Ababei stă bine cu „ceasul”. Și nu doar cu „ceasul”. La alte Direcții Județene pentru Sport e prăpăd: poate că nu se lasă neapărat cu infarcte, dar sigur cu tăierea gazului și a curentului electric, a netului și a serviciilor de telefonie.
E suficient să arunci un ochi pe mesajele de pe grupul lor de whatsapp. Soluția? În lipsa plafonării tarifelor, poate un Aspacardin. Sau un șpriț, ca să uiți de toate. „Șprițul ar fi bun, dar nu ca să uităm de toate, ci eventual să udăm soluția. Prntru că, în opinia mea, o soluție există”, reia directorul DJS Bacău, „și ea se regăsește în PNRR, care prevede o linie de finanțare pentru eficiența energetică.
Și cum Direcțiile sunt eligibile, am în vedere un astfel de proiect pentru Sala de Atletism și Sala Sporturilor. Așadar, panouri fotovoltaice, schimbarea instalației termice, izolare termică și- de ce nu?- montarea unei instalații de încălzire subterană la Sala Sporturilor. Nu știu dacă-mi va ieși, dar de încercat sunt nevoit să o fac”. DJTS Bacău, cu o literă în minus: T. Și cu un proiect în plus: să fie oare SF?