Numarul mare de elevi, dar si de sportivi ce trebuie antrenati pentru a face performanta, a ajuns obiectul unei dispute aprinse intre directorul Colegiului National „Vasile Alecsandri” si directorul Clubului Sportiv Scolar (CSS) Bacau. Motivul? Sala de sport care, desi se afla in curtea liceului bacauan, apartine de drept CSS. Nemultumirile si mai mari au aparut de la faptul ca orele de antrenament ale sportivilor de la CSS se suprapun cu orele de Educatie fizica si sport din programa scolara a colegiului. Fiecare reprezentant al celor doua institutii are explicatii pentru acest fapt, insa la mijloc raman tot elevii, care nu vor mai putea face orele de Educatie fizica intr-o sala acoperita.
Litigiul dintre Club Sportiv Scolar Bacau si Colegiul National „Vasile Alecsandri” s-a reaprins. Marul discordiei il reprezinta sala de sport din curtea liceului a carui proprietar de drept este CSS Bacau. Institutia sportiva a trimis in aceste zile colegiului o adresa (1248/09.10.2012) prin care anunta faptul ca „incepand cu 1.10.2012, datorita numarului mare de sportivi de la grupele de incepatori la echipele de volei si baschet ale CSS, precum si faptul ca nu mai putem accesa pozitii la scolile din Bacau deoarece nu dispunem de fonduri necesare pentru plata chiriei salilor, programul de antrenament se va prelungi pana la ora 12.00 a fiecarei zi a saptamanii. In cazul in care veti dori sa folositi sala de sport pentru orele de educatie fizica si sport aceasta poate fi folosita in intervalul orar 12.00-14.00 si doar printr-un protocol/conventie intre cele doua unitati scolare”.
1.200 de elevi pentru 65 ore/saptamana
„Avem o problema mare cu aceasta sala de sport. Stiti cum e? Trebuie sa fii atent ce prieteni iti primesti in casa, pentru ca dupa aceea devin stapani cu acte in regula si te dau si afara. Asta am patit noi cu sala de sport din curtea scolii noastre”, a aratat prof. Vasile Cautis, director CN „V.Alecsandri” Bacau. Ba mai mult, in numai 2 ore cat poate fi folosita sala de sport, Colegiul „Alecsandri” nu ar putea sa-si desfasoare orele de Educatie fizica trecute in programa scolara.”Eu am 1.200 de copii si 65 de ore de Educatie fizica pe saptamana. Sunt zile cand intr-o singura ora lucreaza toti cei trei profesori pe care ii am de Educatie fizica. Cum sa faci aceste ore?”, a mai precizat directorul. In timp, pentru a mai detensiona situatia, directorul Cautis a decis sa amenajeze o sala de sport intr-un hol al liceului, la demisolul cladirii principale, dar acolo se pot face doar exercitii de gimnastica si mobilitate, spatiul fiind prea mic pentru alte activitati de Educatie fizica. Liceul mai dispune si de un teren de sport bine amenajat, insa acesta poate fi folosit doar atunci cand e vreme buna.
„Avem ghinionul ca detinem o sala de sport in curtea lor”
Pe de alta parte, reprezentantii CSS Bacau sustin ca si ei trebuie sa-si desfasoare activitatea, intr-o sala care le apartine, dupa un program bine stabilit in functie si de orele de curs ale sportivilor.
„Noi avem ghinionul ca suntem proprietari pe aceasta sala, care este in curtea lor. Am avut o intelegere, intr-o perioada, foarte buna si am colaborat foarte bine. CSS intra in alti ani de la ora 7.00 la 10.00. De la 10.00 la 14.00 era sala colegiului, iar de la 14.00 – 21.00 intram iar noi. Acum, avem un numar mai mare de sportivi de baschet si volei. Poate ca cele 2 ore nu sunt suficiente pentru Colegiul «Alecsandri», dar au si sala la demisol. Insa daca se colaboreaza, se poate ajunge la o intelegere”, ne-a declarat prof. Radu Gheorghe Pop – antrenor CCS Bacau.
Nu exista o conventie semnata
Acelasi lucru este sustinut si de catre directorul Clubului Sportiv Scolar Bacau, care nu doreste decat sa respecte legea, dar si hotararea instantei, ce stabileste clar ca poate exista colaborare intre cele doua institutii, care pot folosi aceeasi sala de sport, dar numai in baza unei conventii. „Pur si simplu directorul Colegiului National «Vasile Alecsandri» refuza sa semneze cu noi o conventie pentru a folosi aceasta sala. De ce? Pentru ca astfel imi recunoaste dreptul de proprietate. Problema e veche, dar acum s-a tensionat pe motiv ca si noi avem un numar mai mare de sportivi pe care trebuie sa-i antrenam si pentru care trebuie sa respectam un anumit orar. Insa, daca nu exista un protocol incheiat intre cele doua institutii, nu putem face reguli. Eu cui ii dau sala? Daca se intampla ceva, cine raspunde? Sunt acolo si bunuri pe care trebuie sa le protejez. Nu pot sa dau sala oricui, fara un contract, o conventie. Asteptam o solicitare si din partea colegiului, pentru ca numai asa putem colabora. Fiecare este indreptatit sa-si apere institutia pe care o administreaza, nu?”, a explicat si prof. Bogdan Traian Milon, director CSS Bacau.
Adresa catre Ministerul Educatiei
Pentru a rezolva situatia, prof. Vasile Cautis a inaintat spre Ministerul Educatiei o adresa prin care a cerut ca sala de sport sa „se intoarca la ea acasa”. Asta cu atat mai mult cu cat CSS este subordonat direct aceluiasi minister. Pana se va rezolva litigiul, singurii care vor avea de suferit sunt elevii care raman privati de orele de Educatie Fizica si Sport.