5 noiembrie 2024

Dispozitivele laser pun în pericol avioanele civile și militare

Pericolul folosirii dispozitivelor laser în zonele aeroportuare a devenit un subiect de maximă actualitate atât din perspectiva aviației militare, cât și a celei civile. Laserele sunt ușor de cumpărat, de folosit și, să recunoaștem, au efecte spectaculoase. Ar fi simplu dacă ar avea doar aceste atribute.

Din nefericire, dispozitivele laser devin, adesea, instrumente care pun în pericol sănătate celor din jur sau, îndreptate spre cer într-un moment nepotrivit, pot duce chiar la incidente aviatice. „Fasciculele laser, care intersectează traiectoria unei aeronave constituie un risc pentru siguranța aeronautică. Astfel de incidente pot avea ca rezultat distragerea atenției pilotului sau orbirea temporară a acestuia în timpul fazelor critice de zbor, cum sunt aterizarea și decolarea”, se arată în studiul „Pericolele reprezentate de lasere pentru siguranța aeronautică”, emis de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română.



În condițiile în care ultimele modele de lasere ajung la distanțe de câteva mii de metri, distragerea atenției, distorsionarea vederii, orbirea temporară și leziunile oculare constituie cele mai frecvente efecte negative ale acestora.

„Siguranța aeronautică este pusă în pericol de utilizarea iresponsabilă a dispozitivelor laser de către public. Majoritatea dispozitivelor laser de uz general au cost scăzut, vizibilitate mare și sunt dificil de reglementat.”

De la viață la moarte, un drum scurt

Fascicolele laser îndreptate spre cabinele piloților pun în pericol atât viața echipajului cât și pe cea a pasagerilor. De la orbirea personalului navigant în timpul procedurilor de aterizare sau decolare și până la producerea unui accident cu urmări grave, drumul poate fi scurt.

„Și în zona Aeroportului Internațional «George Enescu» Bacău au existat cazuri în care personalul navigant a sesizat prezența unor lasere manevrate de persoane de la sol. Supunem, așadar, atenției băcăuanilor aceste aspecte în vederea conștientizării publicului cu privire la pericolele create”, a declarat Oana Chelaru, președinte executiv al Regiei Autonome Aeroportul Internațional „George Enescu”.

Ea face un apel insistent către toți cei care dețin dispozitive laser să se gândească la consecințele folosirii acestora, să fie responsabili și să aleagă spații de manevră sigure. De asemenea, băcăuanii sunt rugați, dacă observă persoane care îndreaptă dispozitve laser spre aeronave aflate în zbor, să anunțe incidentul pe site-ul Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile: http://www.cias.gov.ro/index.php/ro/notificari/raporteaza-voluntar-un-eveniment-de-aviatie. Poate e bine de știut că legislația Uniunii Europene prevede sancțiuni aspre în astfel de cazuri.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri