Datoria la intretinere a ajuns sport national
In asociatiile de proprietari, datornicii isi fac de cap. Incurajati de clementa aratata de instantele de judecata, ii sfideaza pe presedintii si
administratorii care ii someaza sa-si achite
debitele. Prin urmare, datoria asociatiilor catre CET creste cu fiecare luna. Singura masura care ii mai impinge pe rau-platnici spre casierie este sistarea furnizarii apei reci si a gazului metan.
Datoriile pe care asociatiile de proprietari din municipiul Bacau le au la furnizorul de agent termic au ajuns la 14.393.163 lei (peste 143 miliarde lei vechi). La acestea, CET a adaugat penalitati de 8.219.100 lei. In total, consumatorii din sistemul centralizat de incalzire trebuie sa achite catre CET facturi de 22.612.263 lei (mai mult de 226 de miliarde lei vechi). Desi se astepta o revigorare a incasarilor in asociatiile de proprietari, odata cu venirea verii, aceasta nu s-a produs inca. Administratorii asomeaza”, incasatorii de la CET colinda in zadar prin asociatiile de proprietari, iar listele cu restantieri afisate in scarile de bloc nu par sa-i impresioneze pe locatari. A fi dator la asociatie nu mai este o rusine, ci un lucru obisnuit. In asociatiile din Bacau, in jur de 40 la suta din apartamente sunt grevate de datorii mai vechi de trei luni.
Rau-platnicii induioseaza instanta
Comitetele executive ale asociatiilor de proprietari au obligatia sa aplice masuri pentru a-i determina pe restantieri sa isi achite datoriile la intretinere. Eforturile lor sunt in multe cazuri zadarnicite chiar de procedura legala de recuperare a creantelor. aInstantele ne pun mai degraba bete in roate decat sa ne ajute, declara Vasile Irimia, vicepresedintele Asociatiei de proprietari 83, de pe strada Mioritei. In primul rand pierdem timpul cu notificari si somatii. Cand ajungem in instanta cu dosarul, datornicii se bucura de mai multa intelegere decat reprezentantii asociatiilor. Incep sa se planga ca au o situatie materiala grea si se bucura de clementa. Nu se face o cercetare, sa se verifice daca debitorul spune adevarul.” De obicei, in procesele dintre asociatiile de proprietari si debitori, instanta il obliga pe restantier sa-si achite datoria, dar esalonat. In timp ce stinge debitul pentru care a fost actionat in judecata, locatarul acumuleaza restante la facturile ulterioare. aNu ajungem nicaieri asa, ne-a declarat administratorul Elena Ionica. Ni se spune ca nu pot fi executati siliti si dati afara din apartamente. Prin urmare, datornicii ne sfideaza. Avem acum in instanta 10 dosare ale datornicilor cu sume mari, chiar si de 7.000 lei”. Foarte multi restantieri sunt din randurile acentralistilor”. Acestia cred ca daca nu mai au apartamentele bransate la CET nu trebuie sa mai achite intretinerea.
Frica achita restantele
Asociatiile nu scapa de grija datornicilor nici dupa ce obtin hotararea de executare silita. aAvem actul la mana, dar ne pune bete in roate executorul judecatoresc, spune suparat Ionel Dogaru, presedintele Asociatiei aCalugareni Norda. Tot amana executarea. Pentru ca nu reusim sa-i aducem pe calea cea buna pe datornici, le-am trimis somatii si i-am anuntat ca raman fara utilitati.” Masura si-a dovedit imediat ficienta: in doua zile, la Asociatia Calugareni Nord s-au facut inacasari cat in doua luni. Locatari care nu mai trecusera pe la casierie de un an si-au facut aparitia. Unul dintre ei avea o datorie de 2.000 lei, dar a lasat in mana administratorului 3.000 lei, asa fie in cont”. Scris de Doina Mincu
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.