Lume veselă la început de ședință, dornică de socializare, ceea ce a și întârziat prezentarea proiectelor cu vreo zece minute, și o ordine de zi scurtă, care nu părea să pună probleme. Aceasta era atmosfera, miercuri, în sala mare a Consiliului Județean (CJ).
Dintre cele 18 puncte mai importante au fost investițiile în infrastructura rutieră și la Aeroport, un proiect cultural și raportul asupra eficienței activității de poliție. Toate proiectele au fost aprobate fără observații. Treptat, după prezentarea de către Vasile Humulescu, președintele ATOP, a informării privind evoluția infracționalității în județul Bacău, spiritele s-au încins. Mai întâi, Costică Marcu, PNL, a apreciat că „Poliția și-a făcut treaba”, dar „e nevoie de politici” pentru mediul rural. El s-a referit punctual la situația romilor tineri, care „creează disconfort și trăiesc numai din furat”.
Ca exemplu pozitiv, liberalul a indicat măsurile propuse de Lucian Iftene, șeful Poliției Locale, între care „monitorizarea găștilor de cartier și implicarea voluntarilor în prevenirea infracționalității.” Un alt liberal, Neculai Nechita, a cerut sprijin împotriva pirateriei în transportul de persoane.
Vinovate, camerele de filmat!
În fine, Petrică Mihăilă a avut o întrebare pentru chestorul Vasile Oprișan, șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ): „Având în vedere că activitatea dumneavoastră e strâns legată de activitatea Parchetelor de pe lângă Judecătorii, aș vrea să ne lămuriți dacă modificările aduse Legilor justiției, amnistia și grațierea, modificarea Codurilor penale, Codurilor de procedură penală, dezincriminarea unor infracțiuni, care culminează cu protestul magistraților, dacă toate acestea vă îngreunează activitatea și, implicit, eficiența sau, dimpotrivă, vă ajută”. Silviu Pravăț, vicepreședintele CJ, i-a reproșat că aceste probleme au fost discutate într-o dezbatere publică din ianuarie, dar el a lipsit.
„Doar când sunt prezente camerele de filmat, domnul Mihăilă pune întrebări, când nu, nu este prezent”, a afirmat Silviu Pravăț. Chestorul Vasile Oprișan a explicat că ATOP este organ consultativ al CJ și nu face propuneri legislative, nici politică nu face, iar în ceea ce privește IPJ, acesta funcționează după legile de organizare ale Poliției Române și statutul polițistului. În fine, „noi, în orice dosar pe care îl cercetăm, doar facem propuneri, procurorul este cel care aprobă”, a afirmat șeful IPJ Bacău.
O tragedie și 37 de consilieri
Sorin Umbrărescu, ALDE, a intervenit apoi pentru a-l mustra pe Costică Marcu, PNL, legat de afirmațiile cu privire la romi. „A spune că o minoritate, singură, este responsabilă de săvârșirea unor infracțiuni este o discriminare și nu cred că trebuie prezentată aici, nici însușită în cadrul CJ Bacău.” Este „o afirmație nefericită” și ar trebui retrasă, a mai spus Umbrărescu. S-a mai votat un proiect, ultimul, însă după ce Silviu Pravăț le-a mulțumit colegilor pentru participare, Petrică Mhăilă a afirmat că mai are ceva de spus. În acest timp, colegii se ridicaseră, pregătiți să plece.
„Vă rog să nu transformați acest caz în temă politică!”, a cerut Silviu Pravăț. „Nu, deloc, e vorba despre un caz grav!” a replicat liberalul. Eugen Ochenatu i-a reproșat lui Petrică Mihăilă că strânge subiecte și le prezintă în ședință, deși nu sunt pe ordinea de zi, iar Vasile Cautiș i-a sugerat să tragă foile la xerox și să le împartă. Supărat, Mihăilă a ridicat tonul, insistând că ar trebui să fie interesați pentru că e vorba despre o tragedie.
Concret, în luna ianuarie, o femeie internată în Maternitatea Bacău „și-a pierdut viața în condiții suspecte”. Întâi a murit bebelușul, apoi mama. În urma ei, au rămas trei copii orfani. Petrică Mihăilă a cerut ajutorul CJ Bacău pentru această familie și anchetarea cazului de către Colegiul Medicilor, dar nu avea cine să-l audă. Cei mai mulți dintre consilieri părăsiseră deja sala.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.