Mai intâi, vienezii au aruncat acuzatia: românii, saracii si lihnitii Europei, au inceput sa le manânce lebedele de prin lacurile din parcuri.
Apoi au iesit la rampa si britanicii, dupa ce o lebada a fost ucisa la Lincoln, pe malul lacului Bradford. Daily Mail a avansat ideea ca faptasii, niciodata descoperiti, erau est-europeni, dar in subconstientul colectiv s-a zvârcolit insistent gândul ca numai niste cetateni europeni de nationalitate româna puteau comite o asemenea mârsavie.
Zicem mârsavie, intrucât, conform unei vechi traditii, lebedele apartin domeniului Coroanei britanice. Mai mult, au existat voci ale opiniei publice occidentale care au apreciat ca doar canibalismul ar intrece, prin oroarea sa, gestul mâncatorilor de lebede.
Aflam insa, si prin elevatul demers publicistic al lui Mircea Mihaies, care face trimitere la cercetari ale Monicai Kim, faptul ca ospatul din care face parte carnea de lebada nu ar fi chiar atât de barbar…
In Anglia secolelor al XVI-lea si al XVII-lea, de pilda, carnea de lebada era considerata o delicatesa rara.
Supusii lui Henric al VIII-lea si ai fiicei sale, Elisabeta I, se infruptau cu mare pofta din carnea de lebada. Din vremea dinastiei Tudor ne-au fost transmise chiar si retete de preparare a acestei delicatese.
Lebedele erau jumulite, cu tot cu piele, dupa care carnea era fripta iar penajul era atasat carnii rumene. Dupa ce erau scoase viscerele, carcasa lebedei era umpluta cu pasari de dimensiuni mici.
Cert este ca, si astazi, membrii Casei Regale din Marea Britanie, precum si profesorii de la St. John’s College din Cambridge au dreptul sa manânce carne de lebada, fara ca acestia sa fie etichetati drept ,,mâncatori de lebede”.
Dimpotriva, gestul lor este unul de mare noblete, iar retetele culinare pe care le promoveaza, cele din vremea lui Henric al VIII-lea, sunt considerate ca facând parte din tezaurul gastronomic britanic.
Discriminarea bântuie, asadar, si in rândul mâncatorilor de lebede. Fara indoiala, nu sugeram faptul ca persoanele care ar mânca lebedele prinse ilicit din lacurile parcurilor austriece sau englezesti ar trebui sa primeasca titlul de gurmanzi, dar conotatiile care au ,,innobilat” sintagma ,,mâncatorii de lebede” sunt deja exagerate rau.
In fiinta sa cea profunda, românul nu este mâncator de lebede; dimpotriva. Sa ne amintim de Eminescu: ,,Trece lebada pe ape/ Intre trestii sa se culce-/ Fie-ti ingerii aproape,/ Somnul dulce!// Peste-a noptii feerie/Se ridica mândra luna/ Totu-i vis si armonie-/Noapte buna!”
Ioan Holender, managerul Operei din Viena, spune despre succesul sau din Austria: ,,Ma mir si eu cum am reusit. Austriecii nu sunt mari iubitori de români. Pentru ei, tot mâncatori de lebede suntem. Nu am fost foarte iubit in Austria, dar am fost respectat si acceptat. Am avut parte de o presa ostila, am fost atacat: spuneau ca un român a naufragiat aici si asta mai lipsea sa vina in fruntea Operei”.
Sosit la manifestarile Festivalului Enescu, acelasi Holender a spus: ,,Din perspective mea, si nu numai a mea, Festivalul Enescu arata ca România nu este reprezentata de mâncatorii de lebede si cersetori prin lume…”
Prin Statele Unite, mâncatorii est-europeni de lebede nu ar fi probabil pusi la zid, ca in Europa Occidentala, intrucât, potrivit dezvaluirilor Monicai Kim, in statul Michigan lebedele sunt considerate ,,daunatori” de acelasi rang cu paianjenii, ciorile, soarecii, sobolanii si hârciogii.
Autoritatile au elaborate si un proiect de reducere drastica a numarului de lebede, fiind incurajata, in prima faza, alungarea lor, intrucât acestea ataca pasari, dar sI oameni, daca acestia se apropie prea mult de cuiburile lor.
Recent, m-am intâlnit, câteva zile, cu distinsul prof. austriac Wilfried Swoboda, care coordoneaza proiectul international criticArts.Young Artists in Emergency, la care participa sapte tari, printre care si România, care reprezentata de liceenii si profesorii buhuseni.
Fireste, in amicalele noastre discutii am abordat si problematica… ‘mâncatorilor de lebede’”, varianta… vieneza. Interlocutorul mi-a raspuns cu o eleganta de lord al spiritului: mi-a oferit un grozav DVD cu reprezentatii ale Operei de Stat din Viena.
Fara indoiala, gestul sau era si o trimitere la pretuirea pe care i-o acorda unui român, Ioan Holender. Pentru distinsul meu interlocutor, problema ,,mâncatorilor de lebede” trebuie trecuta la capitolul unei anecdotici amare.
Alte doua participante la proiect, spirite cu o rafinata cultura democratica, profesoarele Sabrina Schmitz si Jennifer Meiss, din Germania, ne-au spus ca nici macar n-au auzit despre povestea cu mâncatorii… vienezi de lebede.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
