Fiecare dintre noi are un talent, o însușire. Ne naștem cu același bagaj genetic, preluat de la generația care ne-a dat viață. Mediul, educația, ne schimbă destinele. Geniile apar ca excepțiile care confirmă regula. Ce e regula? Stau de vorbă cu un om care a sfidat regulile. Care a crezut în menirea lui. De a descoperi și dirija. Ce? Oameni, destine, voci.
Acel talent pe care îl avem fiecare, de cele mai multe ori rămas nefolosit, pentru că am ratat o șansă. Gheorghe Gozar a ales muzica! Sau muzica l-a ales pe el? Un dar? Un har? De a căuta și descoperi acel ton ascuns, personal, pe care doar o voce umană îl poate scoate. De a-l pune în valoare, armonizâdu-l cu altele, într-un cor.
Dar, har și multă muncă
Cu cât oamenii sunt mai talentați, ridicați tacit pe scara, să-i spunem etică, profesională, morală a valorilor, cu atât vorbesc mai puțin despre ei. Un X merge pe stradă, cu gândurile concentrate spre ce trebuie să mai facă, și este întrerupt de alți semeni cu salutări sincere de respect. Se oprește și zâmbește, continuându-și drumul fără să bage mâna în buzunar să-i plătească. L-am urmărit pe domn’ profesor, de pe celălat trotuar, căutând un instantaneu fotografic. Câți n-ar da bani să aibă parte de același respect!
Acel X poate reprezenta și nota 10, calificativ dat unui om pe o scară a excelenței. Dacă termini școala cu zece nu înseamnă că ești pregătit pentru viață. Nici Gheorghe Gozar nu știa, tânăr șef de promoție, că viitoarea lui carieră își va avea începuturile, la o școală generală, într-un sat situat la marginea Bacăului. Recent, la concertul Ansamblului „Busuiocul”, l-am văzut în sală aplaudând. L-am rugat să-mi spună o poveste.
Dialog la mică distanță
Pe o micuță terasă din Bacău, matinali, clătindu-ne ochii în cafeaua din cești și privind în trecut, ne ascultăm vocile. Discuția se leagă ușor: „Îmi amintesc spectacolele de la Liceul de Artă, acum Colegiul Național «George Apostu», când făceam cu «Armonia» coruri din opere. Opere întregi! La mine aici a fost vârful corurilor. Împreună cu Filarmonica am suplinit lipsa unui cor profesionist.” Gheorghe Gozar se identifică simplu: „data nașterii, 10 a 10-a 1947, în localitatea Apa, Satu Mare. Cam dedemult! Școala acolo, în Satu Mare. Facultatea la Iași… Conservatorul!
L-am absolvit în 1972. Măritat în Bacău. Repartiția am avut-o la Liceul de Muzică din Satu Mare, dar am stabilit cu Adelina, soția, colegă de facultate, să rămânem în Bacău. Am dat liceul pe o școală de la țară. Așa am ajuns profesor la Luncani, comuna Mărgineni. După aceea ne-am stabilit la Barați, unde am stat 14 ani.” Se spune că dacă dragoste nu e, nimic nu e! „La Barați găsisem un mediu prielnic și mulți copii cu voci foarte bune. Acolo am înființat primul cor din Bacău, cu care, după câțiva ani, împreună cu corul de la IRAv am ajuns la televiziune. Am reunit cele două formații și am intrat, cu Bistrița Năsăud, în «Dialog la distanță». Emisiunea era realizată de regretatul Adrian Păunescu.
Au fost multe festivaluri la care am participat. Festivaluri Naționale, cum au fost: Ciprian Porumbescu, D.D. Chiriac, Ion Vidu, de la Lugoj, plus înregistrări la radio și TV.” O perioadă îndelungată de timp s-a ocupat de activitatea unuia dintre cele mai cunoscute coruri muncitorești din țară.
Corul de la IRAv, altă poveste
„Cu formația corală de la URA, din 1973 până în 1991, am avut o activitate foarte vastă. Cum am ajuns acolo? Pur și simplu m-am dus la președintele care răspundea la Cultură de sindicate, Vasile Iacob. I-am spus cine sunt și că vreau să fac un cor în Bacău. După două săptămâni m-a chemat și mi-a zis: Îți dau cea mai serioasă întreprindere din oraș. La Întreprinderea de avioane, unde este disciplină semi-militară. Și atunci am spus da, este foarte bine! Așa a și fost!”
Aici este o poveste întregă. „Director era atunci Pascaru. Până am ajuns la formula de bază, la 120 de coriști, liderii de sindicat îmi aduceau, înainte de fiecare repetiție, angajați de la fiecare secție. Făceam repețiții la Club de două ori pe săptămână. Cred că vreo două mii de oameni am verificat și ascultat, timp de 3-4 ani, până am selectat acel nucleu. După aceea corul s-a stabilizat. Erau aceiași oameni.
Am început lucrul. S-a și văzut. Performanțele au venit imediat.” Recunoașterea pe plan național a venit ca o răsplată, pentru orele pierdute după program, la repetiții. Conducerea întreprinderii, preocupată de realizarea planului de producție, trata însă activitatea corală ca pe o sarcină de la Partid, care trebuia îndeplinită. Cum a reușit profesorul Gheorghe Gozar s-o atragă de partea sa? Va urma!
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
