De-a lungul anilor, la ediţiile Cursurilor Internaţionale de Dirijat, susţinute anul acesta doar de doi dintre cei trei profesori: Charles Gambetta (S.U.A) şi Ovidiu Bălan – am constatat că publicul agreează mult a doua săptămână, cu lucrări romantice. De obicei, în prima săptămână, punctul de maxim interes este reprezentat de participarea soliştilor vocali.
Soprana Diana Bucur şi baritonul Dobromir Momekov au fost protagoniştii acestui an. În cele două seri, de final, joi şi vineri, vom audia lucrări de mare popularitate şi atracţie pentru auditori. Şi cînd afirm aceasta, mă refer la Şeherazada lui Nikolai Rimski Korsakov. Aventurile lui Sinbad pe mare ne sunt descrise în sunete, de orchestra Filarmonicii “Mihail Jora”, sub bagheta tinerei Sydney Arrendell din S.U.A., a lui Odair Balbastro, din Argentina şi a lui John Ferguson, din Australia.
Vineri, povestea va fi reluată şi de Walter Ravetto. Şef partidă violoncel în orchestra băcăuană, George Bosnea, vine în ipostază de dirijor cu Rapsodia Română nr.1 de George Enescu, pagină muzicală ce nu mai are nevoie de prezentare. Concertul din această seară se încheie cu partea a III-a din Simfonia a IV-a de Johannes Brahms, dirijată de Robert Ragoonanan din S.U.A. Această lucrare a cucerit atenţia cursanţilor din acest an, astfel, vineri, vom audia partea întîi cu Vincent Lalire, din Franţa şi partea secundă cu David Lester (S.U.A).
Ultima seară a Cursurilor Internaţionale de Dirijat, ediţia a XV-a se deschide cu Uvertura Leonora nr.3 de Ludwig van Beethoven, sub bagheta lui Na’Zir Mc Fadden (S.U.A) şi se încheie cu finalul Simfoniei a V-a de Piotr Ilici Ceaikovski, dirijat de André Oosthuizen, din Africa de Sud. Încă o ediţie reuşită, fără unul dintre mentori, Robert Gutter, pe care îl păstrăm în memoria artistică şi afectivă legată de aceste cursuri de tradiţie.
OZANA KALMUSKI ZAREA
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.