Constantin Poiană, directorul Spitalului Buhuși, susține că a fost amenințat de fostul șef al Cancelariei Prefectului, Florin Diaconu, într-o convorbire telefonică.
Din înregistrarea care a fost postată pe Facebook se aude cum o voce care este atribuită lui Florin Diaconu îi cere directorului Poiană să-l lase în pace pe un doctor care ar fi „omul lui”, al șefului cancelariei prefectului.
În caz contrar, va fi reclamat direct la premierul Orban. Diaconu este din Buhuși și a condidat la primărie din partea PNL.
„Știți, oare, cum te simți când, în calitate de ocupant al unei funcții publice, ești sunat de un om pe care îl apreciezi, de altfel, și «mustrat» că dacă nu lași în pace un anumit salariat care lucrează pentru el și este omul lui, vei avea de suferit? Și nu oricum, chiar va face acest lucru la nivel înalt, nicidecum la nivel județean?
Am întrebat dacă îmi cere să încalc legea dar nu am primit un răspuns ! Printre altele, mi s-a reproșat că sunt prea mulți medici pe anumite specialități, că niciodată nu au fost atâția iar dacă nu-i respect indicațiile, să mă aștept la repercusiuni!”, spune directorul Constantin Poiană.
„Am încercat să explic că într-o instituție sanitară sunt reglementări interne și externe , program de lucru, decizii peste care nu se poate trece, dar nu am fost ascultat și nici lăsat să dau exemple .
Intenționez să depun o plângere în acest sens, asta dacă vrem să mișcăm ceva și să nu acceptăm astfel de mizerii!”
Florin Diaconu susține că el este victima
Fost șef al Cancelariei Prefectului (a demisionat acum câteva zile pentru a candida la Primăria Buhuși), Florin Diaconu a declarat pentru Desteptarea că nu a făcut decât să țină partea unui medic și să-l ajute să-și facă meseria.
„Acest medic mă cunoaște, este prietenul meu, e om de casă”, a declarat Diaconu. „Domnul Poiană este un «amic» vechi. El m-a sunat de fiecare dată pe mine, m-a sunat să mă felicite și când am fost numit șef al Cancelariei Prefectului”, a mai spus el.
Florin Diaconu spune că în acest caz el nu a amenințat, ci doar a spus că se va duce la Orban.
„Am 54 de ani și am muncit toată viața mea; să fiu terfelit în felul acesta… Eu i-am respectat pe toți, indiferent din ce partid ar fi, am considerat că luptăm pentru aceeași cauză, pentru binele acestui popor”.
Florin Diaconu, consilierul penal al prefectului de la PNL, s-a lansat în amenințări la adresa managerului de la Spitalul Buhuși, dl. Constantin Poiană, pentru că penelistul Diaconu are Pile, Cumetrii și Relații de protejat în acel spital. Revoltător și inacceptabil!
Diaconu, un politruc cu dosar de incompatibilitate la ANI și datorii de sute de mii de euro la bănci, pus la cancelaria Prefectului pe post de cărător de geantă, îl amenință pe Poiană cu sperietoarea Orban pentru simplul fapt că managerul care a schimbat la față Spitalul Buhuși își face datoria și face curățenie în resursa umană a acelei unități medicale.
Asta să fie oare mulțumirea pentru că Spitalul Buhuși, alături de SJU Bacău și Spitalul Onești, a dus greul luptei anti-covid19, în timp ce spitalele primarilor-vătafi PNL de la Comănești și Moinești au fost protejate de Prefectură & PNL? Amenințări și trafic de influență sub imperiul amenințărilor⁉️
Eu înțeleg că la PNL toți cărătorii de geantă visează că au bastonul de mareșal în geantă, dar Diaconu – pentru care PNL n-a reușit să-i organizeze „concurs pe bune” pentru șefia OCPI – a întrecut demult măsura!!!
Dragoș Benea,
europarlamentar
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.