8 noiembrie 2024

Director nou la Spitalul Județean Bacău

Daniela Rusu a fost numită noul manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Bacău, începând cu data de 20 aprilie. Conform Puls24, ea o va înlocui la conducerea spitalului pe dr. Dana Călțaru, care a asigurat interimatul în ultimele trei luni.

Daniela Rusu a fost numită în funcție „datorită calităților sale de bun organizator, empatie și referințelor excelente primite din partea personalului Spitalului Municipal de Urgență «Elena Beldiman», pe care l-a condus cu succes în timpul pandemiei”.



Daniela Rusu, care este economist de profesie, a lucrat timp de 17 ani ca director zonal în cadrul unei companii multinaționale din domeniul distribuției de medicamente și patru ani la o firmă românească din același domeniu. Ea nu este și nu a fost niciodată membră a vreunui partid politic.

Într-un interviu acordat pentru Puls24.ro, Daniela Rusu a declarat că perioada în care a fost manager al Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad a fost cea mai frumoasă din viața sa, din punct de vedere profesional. Aceasta a colaborat cu oameni minunați, care i-au acordat încredere și împreună au gestionat activitatea spitalului, desemnat unitate suport pentru pacienții COVID-19.

Daniela Rusu și-a exprimat recunoștința față de personalul medical de la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” și le-a urat succes pe mai departe în misiunea nobilă pe care o au. Noua manager interimar a subliniat importanța unei bune comunicări între membrii echipei manageriale și personalul medical și nemedical al spitalului, în interesul pacienților. Daniela Rusu a fost printre puținii conducători de instituții publice din Bârlad care au comunicat excelent cu presa, manifestând transparență în privința activității spitalului.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014