15 noiembrie 2024

Diplomați din trei țări au vizitat orașul Comănești

Ambasadorul Republicii Belarus, E.S. Andrei M. Grinkevich, , Milan Peprnik, ministru-consilier la Ambasada Republicii Cehia, și Andreea Liana Blendea, de la Secția Comercială a Ambasadei Republicii Argentina au fost, zilele trecute, oaspeții orașului Comănești, unde au vizitat fabrica de panel Holzindustrie Schweighofer (HS) Baco și Spitalul orășenesc „Ioan Lascăr”, reabilitat și cu sprijinul companiei HS.

Alături de diplomați s-au aflat și Barbu Mihăescu, de la Camera de Comerț Româno-Elvețiană, Valentin Preda, de la Bursa Română de Afaceri, și Adriana Radu, de la Avangarde Group. Vizita s-a înscris în Programului „Romanian Investment Zoom” de promovare a posibilităților de investiții și a parteneriatelor internaționale în județul Bacău, derulat de Avangarde Group.



La fabrica de panel, oaspeții au avut ocazia să afle despre rădăcinile companiei HS în comunitatea de pe Trotuș, vizibile în implicarea în acțiuni cu puternic impact social.

Delegația a vizitat zonele de producție ale fabricii și a putut vedea tehnologia de ultimă generație, condițiile de lucru și modul în care procesele tehnologice utilizate aduc laolaltă materii prime din diferite părți ale Europei pentru a crea produse cu înaltă valoare adăugată pentru piețele românești și internaționale.

Vizitatorii au apreciat de asemenea inițiativele companiei pentru sustenabilitate și transparență, precum proiectul Pădurea de Mâine și implementarea sistemului Timflow pentru trasabilitatea lemnului.

O impresie puternică a lăsat Spitalul Orășenesc „Dr. Ioan Lascăr”, care a fost renovat cu sprijinul Grupului Schweighofer în 2010-2011, iar astăzi renaște ca o unitate modernă de îngrijire medicală pentru aproape 80.000 de rezidenți din zona orașului Comănești.

„Ajutorul primit de orașul nostru de la această companie a fost esențial. Spitalul era amenințat cu închiderea definitivă. Holzindustrie Schweighofer ne-a sprijinit și la reabilitarea școlilor, grădinițelor, creșei, a altor instituții de învățământ. Un lucru puțin cunoscut este că ne-au fost alături în campaniile de reîmpădurire a versanților din zonă pe care le-am desfășurat acum câțiva ani, deși Holzindustrie Schweighofer nu a tăiat niciodată copaci, cum cred oamenii, iar la Baco nici măcar nu se prelucrează buștean”.
Viorel Miron, primarul orașului Comănești




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014