EXISTĂ AŞA CEVA? „Numesc «erată etică» enunţul corector prin care un individ sau o colectivitate recunoaşte şi regretă un act reprobabil din viaţa sau istoria sa. Ea este menită să repare în plan simbolic, prin asumarea unei vini, o eroare de comportament care surpă încrederea noastră în valorile comune ale umanităţii. Propunându-şi să redobândească claritatea morală prin revizitarea critică a unui act reprobabil comis în trecut, erata critică reface solidaritatea speciei în jurul aceloraşi valori. Cerându-şi iertare pentru crimele comise de predecesorii săi, recurgând la ritualul expiator al eratei etice, o colectivitate îşi afirmă repulsia faţă de orice atrocitate şi face să renască în fiecare individ sentimentul de familiaritate cu întreaga specie.”
AMINTIREA UNEI LITERE FRUMOASE. „De când cu computerul, n-am mai văzut scris de mână frumos. Cândva, caligrafia era o chestiune de politeţe.”
TOŢI ÎN UNUL? „Mircea Ivănescu, în poeziile sale, vorbeşte despre el însuşi la plural («pentru că e supărată pe noi»; «şi noi ne vom ascunde sub masă»; «ca în copilărie când ne aşezau în faţa pianului»; «noi însă rânjim în sinea noastră» etc.). Sugestia e formidabilă: oare nu tragem după noi încontinuu cortegiul eurilor noastre diferite? Nu suntem fiecare dintre noi multiplu?”
ELOGIU SINCERITĂŢII. „Unde-am citit că scrisul, cu cât e mai complicat, cu atât autorul poate minţi sau induce în eroare mai mult? Mi-am amintit! În Introducerea lui Michael Foot la Autobiografia lui Russell. Deschid cartea: «Cu cât stilul era mai simplu, cu atât devenea mai puţin probabil să poată fi folosit pentru a minţi.»”
BIATA LIMBĂ. „Cei mai răi” sunt „cei care viclenesc limba şi degradează cuvintele în sus”, „dar mai ales hoardele lor de elevi, de imitatori, devoţii barbarismelor, cei care inventează «termeni» şi-i plimbă roată, făcându-ţi cu ochiul către sensuri care nu există şi pe care le propun apoi ca materie de învăţământ […].”
NOTAŢII LA SFÂRŞIT DE AN. „31 decembrie. George Paşcalău, sosit în vacanţă de la Heidelberg la Păltiniş. Dimineaţa iese să-şi facă plimbarea printre brazi cu o carte în mână. Se opreşte din când în când, citeşte câte o propoziţie, apoi meditează la ea mergând. Hamlet în peisaj alpin!” • „31 decembrie. Am făcut încă o dată faţă ordaliţiului care e Anul Nou. Cu aceleaşi «felicitări la pachet» (venite de la oameni pe care-i credeai totuşi capabili de a-ţi adresa un gând doar ţie anume), cu aceeaşi bucurie la comandă organizată planetar.” • „Un domn pe care nu-l cunosc îmi scrie la fiecare sfârşit de an. De astă dată îmi spune că şi-a încheiat anul citind Continentele insomniei. Şi apoi îmi face acest dar: gândul că o lume care ne fuge de sub picioare poate fi oprită – din alunecarea ei – de o carte.”
Selecţie şi comentarii de Ioan Dănilă
