Volumul de la Editura „Humanitas” (2019) îi aparţine lui Gabriel Liiceanu şi ne introduce în „misterioasa circulaţie a ideilor de-a lungul timpului”. Le-am selectat pe cele care au atingere cu limba română.
SĂ NE ASUMĂM COMUNICAREA! „Ar trebui să fim foarte atenţi cu tot ce rostim. Alexandru Dragomir e singurul care, pare-se, a observat că vorbele, oricare ar fi ele, pot schimba starea lumii. Când spui ceva, îţi asumi crearea unei situaţii, a uneia care, dacă tăceai, n-ar fi existat. De câte ori vorbim, suntem responsabili de situaţia pe care o creăm, de liniile de forţă care fac să se alinieze evenimentele lumii în jurul cuvintelor noastre.”
SEMICONDIŢIE. „Se mai zice că trebuie să-mi iubesc poporul în numele limbii pe care o vorbim. Nu e şi asta cam puţin pentru naşterea unei mari iubiri? Căci limba în sine nu e un merit, ci un dat, şi nu neapărat un liant uman. Ce ne facem oare dacă ea sfârşeşte prin a scoate la lumină prăpastia care se cască între noi, şi nu vocabulele care ne unesc fonetic?”
ROMANISTICĂ. „Elpídio îmi spune că se îndrăgostise de vocea soţiei sale, care vorbea o splendidă portugheză cu un uşor accent sudic, şi că, de dragul ei, învăţase româna. («Aş fi învăţat chineza, dacă ar fi fost chinezoaică», îmi spune în timp ce-i mângâie tandru mâna, «atât de mult îmi place vocea ei.»)
(IN)ECUAŢIE. „Gramatică şi logică, versus prostie şi manipulare.”
PARADOX. „Să te ferească Dumnezeu de prostia oamenilor inteligenţi! E barocă, e stufoasă, e ca atunci când intri într-un hăţiş şi îţi prinzi în spini hainele, şi faţa, şi mâinile, şi pletele. Şi devii un Absalom al minţii.”
SUFIXUL TRĂDĂTOR. „Ce limbă ciudată avem! «Vlăguit» ar trebui să însemne «plin de vlagă», aşa cum «dăruit» înseamnă «plin de daruri» sau «hăruit», «plin de har».”
SE VA LEGALIZA DRAGELE? „Azi m-am întâlnit la editură cu «Inocentele» (F. B. şi M. B.). Şi, la cei peste 70 de ani ai lor, îmi venea să le spun, văzându-le ciripitoare şi vesele, ce ne spunea Noica nouă când ne întâlnea («Ce frumoşi sunteţi, dragii mei!»): «Ce frumoase sunteţi, dragele mele!» Şi să le sărut pe obrajii lor de pergament. Noica iubea, în tinerii care eram, promisiunea, fiinţa noastră încă neîncepută. Eu iubeam în ele, văzându-le, împlinirea, isprăvile unor vieţi îmbrăcate în hainele modestiei şi ştiute doar de o mână de oameni. Două doamne tobă de carte, pline de umor şi căzute în biroul meu dintr-un pom de Crăciun. Poate fi ceva mai frumos?”
SEVERITATEA UNUI AVERTISMENT. „Dacă limba română va continua să fie vorbită «la vârf» aşa cum e vorbită de politicienii de azi, poporul român va dispărea în următoarele două-trei decenii.”
SUFERINŢĂ NAŢIONALĂ. „Ingratitudinea, unul dintre cele mai dureroase păcate, e nesimţirea celui care, vorba olteanului, «s-a văzut cu sacii-n căruţă».”
Selecţie şi comentarii de Ioan Dănilă
