Se poate trai din scris? (III)
• Viorel Savin, scriitor
„Draga Ioane, ma omori: doar stii bine ca adevarul este ca târfa frumoasa; cu cât îi esti mai credincios, cu atât îti procura necazuri mai multe! Si, la fel de bine, tu stii ca… iubesc adevarul. De asta ma chestionezi?…
Dar, sa-ti raspund… Scriind eu, în principal, teatru, si jucându-mi-se vreo douazeci si sase de spectacole în tara, am încasat ceva bani; caci dramaturgia, care cere în primul rând organizare si o disciplina a efortului secondat de o buna informare, de rigoare stilistica si, mai ales, valoarea fiindu-i conditionata de un anume firesc al constructiei/redarii subiectului, si, mai mult: existând ea, dupa cum usor se constata, ca un teritoriu oarecum exclusivist, fata de celelalte genuri mai usor accesibile, este si mai bine platita. Vreau sa fiu bine înteles din capul locului: nu vorbesc despre ceea ce se întâmpla acum, prin teatre, când publicul este pur si simplu alungat din salile de spectacole prin montarea a tot felul de însailari dramatice, fara cap si fara coada, zise experimente, doar din dorinta unor veleitari de a ne epata cu angoasele lor, – incerte si acelea.
Dar sa ne întoarcem la întrebare: «Câti bani»…?! Înainte de Revolutie, salariul meu de conservator la Muzeul de Arta era în jur de 2.000 de lei. O pereche de pantofi, nu cea mai ieftina, dar care te aducea la disperare pentru ca nu se mai scâlcea, rupea, spargea – pentru a-i putea si tu înlocui ca sa te lauzi cu bunastarea! -, costa 113 lei! Achizitia piesei mele de teatru «Batrâna si hotul» mi-a fost platita, în 1983, de catre teatrul din Bacau, cu 8.000 de lei. Pentru aceeasi piesa de teatru, în primavara lui 1984, teatrul din Bacau, dupa un an de folosinta a piesei mele, mi-a platit tantieme în valoare de 32.000 lei. Piesa amintita mi s-a jucat sase ani la Bacau; dar si la Botosani, si la Teatrul Mic din Bucuresti, si la Pitesti, si la Resita (acum doi ani), si la Giurgiu (acum patru sau cinci ani), si la Constanta…! Pare a fi banoasa „meseria” de dramaturg. Însa, în afara de acest text, mi s-a mai jucat «Ginere de import» la Constanta (trei ani) si la Bacau (doi ani), iar «Tu nu esti trupul tau» mi s-a jucat la Bacau, la Constanta, la TVR… – Este usor de închipuit cam „câti bani am câstigat din scris…” dramaturgie, în conditiile în care în Contractele cu teatrele se stipula în mod expres ca: tantiemele ce se cuvin autorului sunt în valoare de 11% din încasari! De retinut ca o pereche de pantofi – din cei cu vârful ascutit! -, înainte de Revolutie, costa 113 lei!
Dar, si despre cartile scrise… Pentru «Jocul de dincolo de ploaie», editura Junimea mi-a platit 11.000 de lei în 1984, pentru «Lucruri si fiinte», editura Cartea Româneasca mi-a platit 30.000 de lei în 1988 – numai în anul 1988 drepturile mele de autor primite de la Fondul literar au fost (socotite de sotia mea, ehei!…) de 107.000 lei! – Sper ca ai retinut pretul pantofilor de atunci! Azi, ca sa publici o carte, trebuie sa scoti din buzunar în jur de 2.000 de lei noi – pentru un volum de versuri, în jur de 10.000 – pentru un roman… Ohooo!…, nici gând sa astepti si drepturi de autor.
Sa nu-ti închipui, Doamne, fereste, ca am cine stie ce nostalgii, – doar eu sunt cel care a organizat (documentele exista!) primul Comitet Judetean al FSN Bacau si întregul FSN în judet! Eu am girat Revolutia de la Bacau, numai cu bunele ei, – de asta, ulterior, am si refuzat „sa-mi fac rost” de Certificat de revolutionar, ca altii! -, si de aceea cred ca am dreptul sa constat ca «epoca de dupa, în ansamblul ei»… nu-si respecta intelectualii, nu-si respecta valorile autentice, nu-si respecta viitorul ci, dintr-o ciudata aplecare masochista, îsi venereaza leprele, escrocii, indivizii vulgari, descurcaretii vicleni, lingusitorii folositori, oamenii fara patrie si fara Dumnezeu!
În momentul în care Sponsorul Stat va arata ca îi pasa unde îi curg banii destinati culturii, iar sponsorii privati vor câstiga «simtul istoriei» (macar sub forma orgoliului dainuirii numelui lor), atunci lucrurile se vor îndrepta în viata culturala din România.
Pâna atunci, întrebarea «Câti bani ati câstigat din scris?» îsi conserva un ce batjocoritor!
Iarta-ma, dar copiii ma invita la un pepene!
Al tau sunt!
V.S.”
A consemnat Ion Fercu
