Așa cum au fost construite relațiile în conceptul politic de „democrație”, acțiunile Guvernului și ale aliaților externi ai acestuia trebuia să aibă girul populației. În caz contrar, se presupune că la următoarele alegeri, Guvernul va pierde încrederea electoratului și va fi sancționat cu pierderea Puterii și a beneficiilor conexe: sinecuri, parandărături, joburi simple și bănoase, etc. Cum nu întotdeauna acțiunile unui Guvern sunt pe placul electoratului, iar în foarte multe cazuri, aceste acțiuni sunt chiar contrare dorințelor și intereselor populației, Guvernul folosește comunicarea publică pentru a manipula alegătorii. Cenzurează informațiile, folosește diferite strategii de abatere a atenției sau apelează la influenceri pentru ca aceștia să explice publicului că albul este negru, Guvernul nu fură de la populației ci ajută populația.
În cazul unor conflicte cum este cel din Ucraina, Guvernul nostru și guvernele celorlalte țări din NATO subordonate SUA apelează la o serie de mecanisme de comunicare care să determine populația, dacă nu să aprobe versiunea americană a poveștii și intervenția în favoarea Ucrainei, măcar să mențină o stare de confuzie care să permită autorităților să acționeze așa cum sună directivele venite de la Washington, chiar dacă aceste acțiuni provoacă probleme economice și politice pe plan național.
De exemplu, susținerea fără limite a acțiunilor politice ale Guvernului de la Kiev se întoarce ca un bumerang împotriva autorităților de la București, în problema drepturilor minorității românești. Ucrainenii au interzis românilor din țara vecină să mai învețe în limba maternă în școlile de stat, în vreme ce, bineînțeles, copiii refugiaților ucraineni primesc acest drept din partea autorităților românești. Este o contradicție între atitudinea Bucureștiului și cea a Kievului? Este, dar autoritățile române sunt nevoite să pună batista pe țambal întrucât au mâinile legate: sunt nevoite să respecte ordinele venite de la Washington.
Într-o democrație normală, această atitudine ar deranja populația românească; de aceea se folosește manipularea pentru a convinge românii că, atâta vreme cât e război, nu se poate face nimic, să așteptăm să se termine conflictul și mai vedem. Și multă lume va mușca această penibilă explicație, fără să se gândească la faptul că același lucru s-a întâmplat și etnicilor ruși din Ucraina, încă de acum opt ani.
Evident, sunt multe alte probleme: de la tratamantul diferit de care au parte refugiații ucraineni, care primesc drepturi la care românii loviți de soartă nici nu pot să viseze, la pierderile economice al țării ca urmare a susținerii necondiționate a Ucrainei, riscurile crescute de a intra într-un conflict cu Rusia și așa mai departe.
Toate acestea sunt, însă, acoperite de perdeaua de fum a propagandei guvernamentale, soră cu propagandă de pe vremea așa-zisei pandemii, care a dispărut imediat după ce a început războiul. Chiar, nu-și pune problema nimeni de ce România, una dintre țările cele mai puțin vaccinate din UE are, în prezent, una dintre cele mai scăzute rate ale infecțiilor cu COVID?
