7 noiembrie 2024

Dincolo de mastile oficiale

Ronald Kessler, americanul care a lucrat zeci de ani in Serviciul de Paza si Protectie al Presedintelui S.U.A, a devenit un autor foarte curtat de editori (inclusiv de catre cei din România). In „In the President’s Secret Service” (,,În Serviciul Secret al Presedintelui”) ne prezinta detalii despre viata mai multor cupluri prezidentiale, dar face trimitere si la doi vicepresedinti. Unele destainuiri sun putin stânjenitoare pentru liderii de la Casa Alba…

John Kennedy este descris ca un ,,crai” incorigibil. Jacqueline Kennedy avea grija ca bucatarii sa recupereze vinul ramas de la dineurile oficiale, amesteca resturile acestea cu vin proaspat si destina… compozitia urmatorului dineu oficial. Daca v-ati nimerit la una dintre aceste ocazii fetive, ati avut sansa de a vedea ce inseamna reciclarea alcoolica.



Lyndon Johnson era un altfel de ,,crai”. Ca si John Kennedy, ordonase instalarea de dispozitive speciale care il alertau daca sotia era prin preajma atunci când… El transformase Casa Alba intr-un fel de harem neoficial, spre deosebire de John Kennedy, care era mai discret. Prima doamna, Ladybird Johnson, mima faptul ca habar nu are despre ce-i vorba sau pur si simplu că era ea, naiva.

Richard Nixon este descris ca un ciudat; era aproape paranoic, in unele situatii. In relatia cu familia era un fel de pustnic. Doamna Patricia Nixon era calma, linistita, curtenitoare.

Gerald Ford avea simtul umorului si privea cu respect Serviciul Secret. Pacatuia insa in relatia cu alcoolul. A participat si la o intâlnirie unui grup de ,,reabilitare”.

Jimmy Carter era omul… mastilor. In public afisa o imagine exemplara, dar in intimitate… Isi cara singur valiza cu bagaje, dar aceasta era goala… Si-a creat o imagine de pios si adversar al alcoolului, dar familia sa era, in realitate, opusul acestei imagini oficiale. Serviciul Secret nu s-a bucurat de respectul sau.

Ronald Reagan, un tip moral, avea, probabil, ceva din fibra acelui cowboy pe care-l jucase in filme de mâna a doua. Intrebat de catre unul de agentii de paza de ce are asupra sa un pistol ascuns la sold, a raspuns: „Pentru ca atunci când baietii nu se descurca singuri, sa îi pot ajuta.” Când s-a întâlnit cu Gorbaciov, avea un pistol în geanta sa oficiala. Familia Reagan bea vin doar la cocteiluri de stat si ocazii speciale.

George Bush-senior si Barbara Bush au fost un cuplu respectuos, grijuliu. Este de pomina atitudinea lor fata de agentii de paza. Când Barbara Bush i-a oferit unui agent de paza infrigurat o caciula, acesta a refuzat, dar ea a replicat: „Fiule, nu te pune cu prima doamna. Pune caciula pe cap”. Prima Doamna gestiona treburile familiei.

Bill Clinton are, in viziunea autorului, un portret de hipersexual, este nedemn de incredere. Hillary Clinton apare ca o falsa eroina… TV. În culise, manifesta un dispret nedisimulat pentru militari si pentru cei din Serviciul Secret, considerându-i niste slugi care erau obligate s-o serveasca.

Vicepresedintele Al Gore este prezentat ca un individ care manifesta dispret fata de Serviciul Secret. A fost auzit pe când ii spunea fiului sau, care nu iubea prea mult scoala, ca trebuie sa învete mai mult, pentru ca altfel va ajunge precum cei din Serviciul Secret.

George Bush-junior, ocrotitor, respectuos, era indragit de Serviciul Secret. Se crede ca doamna Laura Bush a fost cea mai indragita dintre primele doamne. Cel putin de Serviciul Secret.

Barack Obama apare in „In the President’s Secret Service” altfel decât cel pe care il cunoastem oficial: isteric, egoist, viclean, prefacut. Nu-i respecta prea mult pe militari, nu-i are la inima pe cei din Serviciul Secret. Doamna Michelle Obama – alta surpriza– chiar i-ar uri pe militari si-i priveste ca pe niste slugi pe cei din Serviciul Secret. Mai sunt si alte vorbe grele aruncate in cârca amândurora.

Astept cu nerabdare ca un Ronald Kessler… mioritic sa ne spuna ce se ascunde sub mastile oficiale numite Iliescu, Constantinescu, Basescu, Iohannis…




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014