A trecut – cum era de asteptat – aproape neobservata aceasta sarbatoare dedicata, din 1999, principalului mijloc de comunicare între oameni. Ar fi trebuit o pregatire a publicului cu minimum zece zile înainte de 21 februarie si, apoi, o prelungire a ambiantei declansate de eveniment, cu linistea ca toti suntem interesati sa reamintim, macar o data pe an, obligatiile dar si drepturile utilizatorilor.
În ceea ce ne priveste, am prefatat Ziua printr-un moment decupat chiar din formatul subiectului de examen la limba româna contemporana – proba orala. Am abandonat de multa vreme varianta – ideala, de altfel – a discutarii lucrarilor scrise, adica a erorilor prezente în rezolvare. Motivul e simplu: este imposibil ca între cele doua probe sa încapa timpul necesar corectarii atente, la doua mâini, a câtorva zeci de lucrari. Urmarea? Am alocat probei orale cerinte adecvate formei de evaluare. Fiind vorba de finalul cursului de fonetica si dialectologie, am avut în vedere exersarea competentelor privind rostirea fonemelor (invariantele sunetelor) din sistemul consonantic românesc.
(Dintre vocale, ar merita atentie /e/, pe care noi, moldovenii, îl rostim preiotat – genul /iepic/ în loc de /epic/, ca si cum s-ar lega de iepe… -, dar si /a/ si /î/, pronuntate aproape la fel, adica printr-un sunet vocalic intermediar, de catre tinerii din mediul ceangaiesc: /rau/ e altceva decât /rîu/.) Sa recunoastem ca nu e deloc usor sa pronuntam /d/ si nu /dî/, /m/ si nu /mî/ sau /r/ în loc de /rî/. Am gasit si reteta: se rosteste întâi un cuvânt monosilabic, din 2-3 sunete, a carui finala este consoana-tinta; se lasa 2-3 secunde pentru a o memora, dupa care se pronunta autonom de lantul fonic. De exemplu: /pom/→/m/, /par/→/r/, /cad/→/d/, unde /m/, /r/, /d/ sunt cele din pom, par, cad, fara vocala de sprijin /î/.
A doua componenta a probei orale este lectura unui text, exercitiu care de ani de zile produce neliniste în rândul filologilor. Pentru a-i motiva, le-am pus la dispozitie o pagina din… abecedar, din perioada postalfabetara: „Limba româneasca“, de George Sion. S-au cautat sensurile mai mult sau mai putin evidente ale cuvintelor si sintagmelor, s-a comentat valoarea gramaticala a laitmotivului din final – „Vorbiti, scrieti româneste,/Pentru Dumnezeu“ (substantiv cu prepozitie, pentru un circumstantial de scop, ori locutiune interjectionala, pentru zero sintactic?) – si abia dupa aceea s-au citit cele 12 versuri.
Cu o zi înainte de eveniment, Radio „Maria“, singurul post de radio catolic de la noi (cu redactia la Oradea), ne-a solicitat sa prezentam semnificatia Zilei Internationale a Limbii Materne. Stiind ca reprezentam urbea natala a lui Vasile Alecsandri, am facut din nou cunoscute vorbele celebrului om de spirit: „Limba – afirma scriitorul în 1876, în Prefata la Opere complete – este tezaurul cel mai pretios pe care-l mostenesc copiii de la parinti, depozitul cel mai sacru lasat de generatiile trecute si care merita sa fie pastrat cu sfintenie de generatiile ce-l primesc. Ea este cartea de noblete, testimoniul de nationalitate al unui neam, semnul caracteristic prin care membrii aceleiasi familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume, lantul tainic ce-i leaga împreuna si-i face a se numi frati, altarul împrejurul caruia toti se aduna cu inimi iubitoare si cu simtirea de devotament unii catre altii“. Acesta a fost doar preambulul medalionului, continuat cu starea limbii române în ipostaza veche (am reamintit ca istroromâna – sora cu dacoromâna noastra, alaturi de aromâna si meglenoromâna – este serios amenintata cu disparitia; UNESCO a înscris-o pe lista rosie), dar si mai noua (nu am putut trece cu vederea invazia anglicismelor si larga noastra bunavointa de a le face culcus izgonind termeni autohtoni).
Sarbatoarea de la 21 februarie înca îsi cauta un sens si o perspectiva.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
