România ar trebui să fie a românilor, a tuturor cetățenilor care viețuiesc aici, indiferent de vârstă, etnie, religie, convingeri etc. Cel puțin asta cred că ne-am dorit să fie când ne-am dus, ca proștii, la … revoluție, acu’ 30 de ani și mai bine: ca să ne luăm țara înapoi de la doi tirani și șleahta lor de lătrăi.
Din păcate, constat că, în prezent, teoria nu se prea mai „pupă” cu realitatea. Adică, nu mai există o Românie a cetățenilor. Și asta cam de multă vreme. Țara e cam toată a lor, a dinastiei din politică. Uneori e roșie, alteori e galbenă, iar din când în când, combinată. Și, iată!, se transmit frâiele la o generație la alta. „Ruginesc” unii, mintenaș sunt împinși fiii, fiicele, nepoții și nepoatele, etc., etc., evident, fără vreo urmă discretă de competență la nevrednicii „moștenitori”.
Trist e că, în tot acest timp, noi, seminția, am fost o simplă masă de manevră, pe care acest grup de indivizi perfizi o dirijează în funcție de interesele de clan. Din când în când, se prefac a li se face dor de românime, arătându-se extrem de îngrijorați de starea deplorabilă a „poporului cretinizat cu premeditare”, a „idioților utili”. Ar trebui să ne fie clar că, pentru ei, chiar nu mai contăm?
Nici măcar o dată la patru ani. N-avem pic de valoare nici pentru „noii” din politică, aceia care au venit direct de pe crucile eroilor îngopați în cimitirul de la Valea Uzului (dacă v-amintiți episodul). Aș zice că ăștia sunt mai periculoși decât toți dinozaurii din politichie la un loc (cu tot cu morții și cu trașii pe dreapta). Pe unii dintre „patrioții” ăștia închipuiți îi auzeam, în urmă cu vreo două – trei decenii, înjurându-l cu foc pe edilul Bacăului, chiar și când n-aveau dreptate.
Nici nu mai conta, din moment ce numele primarului vindea atât de bine ziarele. Vă vine să credeți că, în anii tulburi, de început a democrației postdecembriste, băieții ăștia de „AUR” chiar încercaseră să intre în politică sub umbrela partidului legionarilor, resuscitat prin anii ’90 (cred că „Pentru Patrie” se numea)?! Or, asta spune tot. Cert este că între noi și „dinastici”, e trasă o perdea prin care nu răzbate nimic din suferința omului simplu. E un zid aidoma celui dărâmat la reunificarea Teutoniei moderne.
Dincolo de el sunt „Ei”, ca niște zei coborâți printre oameni, de neatins, laolaltă cu beneficiarii „pensiilor nesimțite”, cu „piedonii” curățați de păcatul crimei colective, cu „securicii” prezenți în viața publică, în politică, în economie, numai de strajă patriei nu. Stau bine, în țara lor, proprietate personală, însușită ca la târg, prin troc. Nici bomba pe care ne-o tot promit nebunii din stepa siberiană (ferească-ne Dumnezeu cel bun și iubitor de oameni!) nu va fi în stare să mai schimbe lucrurile în „Grădina Maicii Domnului”.
Florentin Radu
