În chip de motto
„Din Sfânta Treime/ tocmai mama să fie/ lipsă? Cum, Doamne?!” (Emilian Galaicu-Păun, Chişinău)
Noutăţi ortografice, deja vechi…
Nu sunt spectaculoase, dar e bine să le ştim. Au fost consemnate în „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic” – DOOM2 (2005) şi sunt modificări faţă de DOOM1 (1982), notate cu !, sau cuvinte adăugate în ediţia a doua, notate cu *. Din prima categorie fac parte descrierile „!mamă-mare, substantiv feminin, articulat mama-mare, genitiv-dativ articulat mamei-mari, plural mame-mari” „!mamă-soacră, s.f., articulat mama-soacră, genitiv-dativ art. mamei-soacre, plural mame-soacre”. Noutatea adusă de DOOM2 este forma de plural, absentă din DOOM1. Pentru „!mamă-ta/mamă-sa”, se precizează că sunt variante populare.
Interesant este că relativ frecventele „mă-ta/mă-sa” nu au fost recunoscute decât în 2005 (DEX-ul nici în 2016 nu le bagă în seamă), cu menţiunea că sunt forme populare: „*mă-ta (-sa) (pop.) s.f. + adj. pr., g.-d. mă-tii (-sii)”. De remarcat că nu mai avem substantiv compus ca la mamă-mare sau mamă-soacră, ci substantiv + adjectiv pronominal posesiv. (În ton glumeţ, se aude combinaţia pleonastică mă-sa lui.) Tot în DOOM2 apare ca noutate substantivul propriu „Mamaia”, cu g.-d. „Mamaiei”.
… şi o ciudăţenie în punctuaţia oficială
O găsim încă de la primele ediţii (1965) ale „Îndreptarului ortografic, ortoepic şi de punctuaţie” (IOOP), când se discută concurenţa dintre semnul exclamării şi virgulă în cazul interjecţiilor, şi răzbate până în secolul nostru: „Nu se recomandă această punctuaţie când substantivul în vocativ este de genul feminin: O lăcrămioară! suspinăm noi, abia ne anunţi primăvara şi treci cum au trecut iluziunile noastre. (C. Negruzzi)”. Cu două pagini mai în faţă (IOOPV, 1995) aflăm că se pune „virgulă după interjecţie dacă aceasta e urmată de un substantiv în vocativ: O[,] mamă, dulce mamă” (Mihai Eminescu, „O, mamă…”) Credem în a doua recomandare, pentru a nu confunda interjecţia cu articolul, numeralul sau cu adjectivul pronominal nehotărât.
Despre mamă, la punct şi virgulă
Din „România literară” (nr. 9/23 febr. 2018), un poem de Marian Drăghici: m-am rugat mult pentru mama
Poetului Ion Mircea
murise de trei ani./dormeam liniștit/noaptea era pe sfârșite/ziua aproape//dormeam în sfârșit/profund liniștit//și deodată aud/în aerul camerei,/mai bine zis/într-un anume punct/din aerul camerei/(recunosc punctul acela)//vocea ei clară, distinctă/ca smulsă din alte lumi://Mă bucur că te-am născut!//fulgerătură, smucitură,/și-atât.//nu halucinație,//nu iluzie auditivă,/nu floricele pe câmpii//vocea clară a mamei/în acea smucitură,/ca smulsă/din alte lumi//o milisecundă.//m-am trezit din somn/întrebând năuc://Ce!?
