Din nou liceeni. După jumătate de veac

Vineri, 21 iunie, Promoția 1974 a Liceului Teoretic nr. 3 Bacău și-a dat întâlnire în Sala de Sport a Liceului cu Program Sportiv, pentru a aniversa 50 de ani de la absolvire

„Bătrânii sunt niște tineri care au avut noroc”

Domnul Florinel Popa nu are nimic din rigiditatea unghiulară a unui prof de mate. Dar absolut nimic! Zâmbetul carismatic, eleganța gesturilor și ținuta boemă îl apropie mai degrabă de artiștii plastici de pe malul stâng al Senei. Domnul profesor de matematici Popa Florinel se lasă în scaun cu o detașare suverană pentru a cuprinde cât mai bine cu privirea tabloul monumental ce i se întinde în față azi și aici. Azi, 21 iunie 2024. Aici, în Sala de Sport a Liceului cu Program Sportiv din Bacău. Profesorul surâde: în definitiv, la reușita operei au contribuit și tușele sale impresioniste trasate, în baza unor formule matematice, desigur, în urmă cu jumătate de veac și mai bine. După care se ridică și, de la înălțimea celor 184 de centimetri pe care îi măsoară și a celor 84 spre 85 de ani pe care nu-i arată nicicum, citează din filozofi necunoscuți: „Să știți că nu există bătrâni. Doar tineri. Oamenii bătrâni nu sunt altceva decât niște tineri care au avut noroc”. În fața domnului profesor de matematică Florinel Popa și a doamnei profesoare de limba franceză, Emilia Lungu, azi și aici, se află niște tineri care au avut noroc. Norocul de a-i fi avut ca profesori la Liceul Teoretic nr. 3 din Bacău. Norocul de a fi absolvit o școală precum Liceul Teoretic nr.3 din Bacău. Și norocul de a fi prezenți la aniversarea a 50 de ani de la absolvirea Liceului Teoretic nr.3 din Bacău. Azi și aici.

1984, fără Orwell. 2024, fără note și extemporale

„Stimați colegi și dragi colege din toată Promoția 1974 , din clasele A+B+C+D+E, vă invităm cu drag și emoție pe data de 21 iunie 1974, la întâlnirea și agapa cu surprize prilejuite de ANIVERSAREA A 50 ANI de la absolvirea liceului. Atenție: nu sta pe gânduri, că nu se dau extemporale, nu se dau note, dar se pun absențe… de onoare”. Astfel a sunat anunțul dat de organizatorii reunirii, foștii elevi ai clasei a XII-a C, Laurențiu Constantin Sandu și Aurelian Kișlapoși. Ideea a încolțit anul trecut, pe la începutul toamnei. „Noi ne-am reunit o singură dată de la terminarea licelui: la zece ani, în 1984. În acest context, ne-am zis că ar fi obligatoriu să aniversăm- toată promoția- cei 50 de ani de la absolvire”, explică Laur Costel Sandu. Absolvent al Facultății de Industria Lemnului din Brașov, Laur Sandu și-a respectat meseria o dată în plus, netezind din toamna trecută și până la începutul acestei veri muchiile revederii. „Am dat anunțuri, am făcut o pagină de facebook și ulterior un grup de whatsupp pentru a da de urma colegilor și colegelor. Multora le pierdusem urma. Iar cu fetele a fost și mai greu deoarece majoritatea și-au schimbat numele de familie. Din fericire, uite că am reușit să ne strângem aproape 50”, adaugă Relu Kișlapoși.

Fata cu părul blond-argintiu

Privind-o și ascultând-o pe Lidia Blidariu acum, înțelegi de ce majoritatea băieților din școală erau topiți după ea în urmă cu 50 de ani. „Fata cu părul blond-argintiu”, o complimentează, azi, unul din colegii de ieri. Ei bine, după ce a absolvit, în calitate de premiantă, clasa a XII-a D, profil Real, a Liceului Teoretic nr. 3, „fata cu părul blond argintiu” atrasă de curentul flower power și literatură, de Beatles și Phoenix, și-a luat licența în Psiho-Pedagogie, iar în 1990 a devenit unul dintre primii șase consilieri școlari ai județului, profesând la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, de unde a ieșit la pensie în 2017. Lidia Blidariu face o reverență în fața Liceului Teoretic nr. 3. A profesorilor pe care i-a avut aici încă din gimnaziu. Și a vremurilor. „Eu am făcut și gimnaziul aici. Stăteam în blocul de alături, la etajul patru, iar atunci când se mai întâmpla să întârziem, tata, Dumnezul să-l odihnească, spunea: <Ei fetelor, poate că ar trebui să ne instalăm un funicular>. Am avut șansa unui liceu de prestigiu și a unor profesori admirabili dintre care îi amintesc pe doamnele doamnele Hanariu, Daniela Popa și Emilia Lungu, pe domnii Ciută, Florinel Popa, Neagu și Alexandrescu, pe domnul director Cirimbei… Le datorăm enorm, în condițiile în care ne-au pus baze educaționale temeinice. În plus, acel deceniu 1964-74 a fost unul al deschiderii culturale de care am putut profita din plin”, spune Lidia Blidariu, doamna cu… păr blond-argintiu.

Un catalog aruncat pe catedră și trei elevi scoși la tablă

Relu Kișlapoși sau, mai exact, elevul Kișlapoși Aurelian dintr-a XII-a C sună clopoțelul. La propriu. Atrași însă de bucuria revederii, elevii de acum 50 de ani își continuă șueta. Și sunt de înțeles. „Unii dintre noi nu ne-am mai văzut chiar de atunci, de la terminarea liceului. Alții, însă, am păstrat o legătură temeinică. Ba chiar ne-am înrudit. Eu, Laur Sandu, Georgică Tudor și Fabian Niculescu suntem cumetri cu toții. Ne întâlnim deseori la moșia lui Laur, la Luncani”, explică Vasile Țiganceș, care, după ce a absolvit Școala Militară, profilul Finanțe, a urmat cursurile Facultății de Științe Economice de la Iași. „Să trăiți, domnule general!”, e întâmpinat Țiganceș Vasile de unul din foștii colegi dintr-a XII-a C. „Domnul general” zâmbește. Și nu o face doar la auzul salutului: „Îmi amintesc- acum cu amuzament, atunci însă nu era loc decât pentru îngrijorări- de modul în care-și făcea intrarea în clasă domnul profesor Popa Florinel. Arunca încă din pragul ușii catalogul pe catedră, acesta se deschidea la întâmplare, iar cei trei elevi de pe pagina respectivă erau poftiți la tablă. Vă dați seama cu ce emoții stăteam!”. Profesorul de matematici prinde din zbor remarca fostului său elev: „Azi am și eu emoții. Și știi de ce, dragă Vasile? Pentru că vreau să vă mulțumesc eu vouă că mi-ați fost elevi”. Relu Kișlapoși continuă să sune din clopoțel.

„O zi foarte frumoasă”

În sfârșit, foștii elevi iau loc pe scaune. Doamna profesoară Emilia Lungu, diriginte la clasa a XII-a A, solicită un moment de reculegere: „Pentru domnii profesori și pentru acei dintre dumneavoastră care nu au mai ajuns să se bucure azi de această revedere”. Nu sunt lacrimi, dar e multă emoție. Emoție întreținută din plin de discursul profesoarei îmbrăcată în ie. Cuvintele curg cald și cadențat. Vin din inimă. Ai impresia că, dintr-un moment în altul, „doamna de franceză” va începe să recite din Verlaine. Sau din Baudelaire. „Souvent, pour s” amuser…”. E, totuși, o altfel de poezie, chiar dacă mătasea și mărăcinii vieții sunt mereu acolo, ca pe puntea de corabie plină de regi ai azurului. „Este o zi foarte frumoasă”, „să nu uitați că trebuie să ne dezvoltăm spiritual în permananță”, „singurătatea te apasă”, „am trecut și eu printr-un moment foarte greu, în 2007, dar am fost puternică”, „mă bucur de copii și de statutul de bunică”, sunt versurile nescrise, dar rostite cu atâta căldură de un dascăl menit să fie dascăl: Emilia Lungu. E rândul profesorului de matematică Florinel Popa să facă aerul să vibreze: „Dumneavoastră sunteți una din generațiile care au contribuit în mod decisiv la formarea mea ca profesor și ca om. Pentru asta țin să vă mulțumesc. Și vreau să-i mulțumim și lui Dumnezeu că ne-a dat anii ce ne permit să ne întâlnim și să ne amintim”.

„Peste alți 50 de ani promit că…”

Se deschid cataloagele. Se face prezența. Iar cei prezenți își fac, la cerere, auto-biografia. În mod sumar, tot la cerere: „Să nu ne lungim, vă rugăm, pentru că la ora două trebuie să ajungem la restaurant. Iar acolo vom avea tot timpul să depănăm poveștile”. Și, mereu la cerere: „Vorbiți mai tare și pentru noi, ăștia care nu prea mai auzim bine! Iar restul faceți un pic de liniște”. Nu prea se face liniște deoarece liceenii au rămas… liceeni, adică exuberanți. Așa că se prind doar crîmpeie de biografii. Crâmpeie ale unei jumătăți de secol: „Mă bucur de tot ce este în jur și de toți cei pe care îi am în jur”, „sunt pensionară, bunică a patru nepoți și vă doresc multă sănătate”, „viața mea nu a avut nimic spectaculos”, „vreau să mulțumesc domnilor profesori pentru tot ce ne-au învățat deoarece vedem bine ce diferență este între educația de atunci, de pe vremea noastră, și cea de azi”, „nu am căutat prea departe și m-am căsătorit cu colega de bancă”, „de 20 de ani m-am stabilit cu soțul în Anglia, iar fiul nostru s-a mutat în Germania; am plantat un pom, am făcut un copil și ar mai trebui să sap o fântână”, „ca să respect placa din liceu, pentru azi nu prea m-am pregătit, dar peste alți 50 de ani promit că vin la… mărire”. La 50 de ani de la absolvire, elevii Promoției 1974 a Liceului Teoretic nr.3 din Bacău, deveniți, între timp, părinți, bunici și pensionari, sunt din nou liceeni. Și, mai presus de toate, niște tineri care au avut noroc.

1 de 10