Din nou despre Alba Iulia

Când nu ştie stânga ce face dreapta

Am fost întrebaţi dacă DOOM2 a folosit tehnica copy paste pentru a prelua din ediţia I (1982) o recomandare dovedită a fi în opoziţie cu cea din 2005. Aşa s-ar explica precizarea că Alba Iulia se scrie fără cratimă (p. 21, Indice), corect adică, după ce în studiul introductiv, la pagina LXIII, se statuează scrierea cu cratimă. Am deschis ediţia veche la subcapitolul „Scrierea derivatelor cu sufixe” (p. XXI) şi am citit: „Derivatele cu sufixe se scriu de regulă într-un cuvânt, chiar în situaţia derivatelor de la cuvinte compuse sau de la grupuri de cuvinte: antonpannesc, newyorkez, sutamiist, tîrgumureşean”. Aşadar, referirea la scrierea cu cratimă este în ediţia a doua, unde – culmea! – aflăm că dintre cele cinci coautoare ale Dicţionarului, una singură a răspuns şi de studiul introductiv, şi de literele A-C, şi de revizie. Deci stânga şi dreapta sunt ale aceleiaşi persoane. Mai mult decât atât: într-o lucrare tipărită în 2009, tot ea scrie: „Alba Iulia s. propriu f., g.-d. Albei Iulia + Alba Iuliei”, pentru a ne încurca şi mai tare. Cineva pus pe şotii ar zice că e un fel de alba-neagra…

Şovăieli de ieri şi de azi

În acelaşi număr al Revistei „Familia” din 1878, toponimul apare într-o ortografie inconsecventă: „Alba Iulia e un monument nepieritor al gloriei române”, iar în următorul alineat apare cratima: „Alba-Iulia e unul din cele mai vechi oraşe ale Transilvaniei”. În 1990, vasluienii înaintau un credenţional noilor autorităţi, salutând instituirea zilei de 1 Decembrie ca Ziua Naţională a României: „De aici, de pe meleagurile unde s-a născut domnitorul primei Uniri, făuritorul României moderne – Alexandru Ioan Cuza –, adresăm Parlamentului şi locuitorilor Albei-Iulia, mândră cetate transilvană, Meccă a românismului, salutul nostru fierbinte cu prilejul zilei de 1 Decembrie”. „Observatorul militar” din 28.03.2018 vorbeşte la pagina 2 despre Simpozionul „1918. De la Chişinău, la Alba-Iulia”, iar la pagina 8 despre performanţele elevilor de la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.
Lecţia vine de la presa locului, adică din judeţul Alba. În „Dacoromania” (nr.86/2017, p. 36), revistă de informare şi atitudine, Ioan Străjan vorbeşte despre înfiinţarea „la Alba Iulia”, la 3 febr. 1919, a primului liceu românesc din Transilvania. Nici ziarul „Unirea”, singurul cotidian al judeţului (pe care l-am cumpărat din gara Albei Iulia pe 26 sept. şi apoi pe 15 nov. a.c., împreună cu numere anterioare) nu propagă cratima: „130 de ani de la înfiinţarea Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia” (ediţia din 9 noiembrie, p. 7).

Vasile Netea, ortograf fără voie

Autorul unei cărţi de referinţă, O zi din istoria Transilvaniei – 1 Decembrie 1918 (Bucureşti, Editura „Albatros”, 1970, retipărită în facsimil de Dimitrie Poptămaş, la Târgu-Mureş, în 2018), este consecvent: în citarea lucrărilor (multe şi vechi) respectă ortografia vremii (cu cratimă: Alba-Iulia), dar în comentariile proprii utilizează blancul, cu probe contextuale: „O impresie puternică au produs satele din apropierea Albei Iulia: Lancrăm” etc. (p. 158).

Cratima… chineză

Am întâlnit-o în mesajul primit zilele acestea de la Yin Yuguo, un adolescent chinez aflat la Bacău pentru a studia limba română. Aflând că de 1 Decembrie ţine să participe la adunarea populară de la Alba Iulia, i-am cerut să facă poze şi să noteze impresii. Mi le-a trimis cu mesajul: „Aici sunt fotografii [de] la Alba-Iulia. La mulţi ani, România!” Probabil că în limba chineză nu flexionează nici unul dintre termenii compusului.