„Din neatentie, nu mi-am dat seama cand au trecut anii”

Universitarul Stefan Munteanu a primit un martisor inedit: a douasprezecea sa carte: Bulevardul conditiei umane (Adagii), Editura Corgal Press, 2011. Este un cadou pentru vârsta de senior al spiritului pe care o sarbatoreste. „Din neatentie, nu mi-am dat seama când au trecut anii”, zice scriitorul în interviul „de deschidere” acordat lui Cornel Galben. Grozava sa întâlnire cu filosofia nu a fost întâmplatoare: „Eram îngrozit de perspectiva de a-mi consuma viata asemenea unui robot”. A fost încununat si cu premiul „Ion Petrovici”, al Academiei Române. Zice iar: „Am gresit însa, crezând ca si cei din jur se vor bucura de bucuria mea. Naivitate!” Nimic nou: succesul atrage invidie, esecul aduce singuratate. Poate ca o alta perspectiva ar fi reasezat altfel lucrurile: „Daca as fi câstigat un milion de euro la loto, gasca de admiratori ar fi ramas activa, sperând la firimituri”. A fost sa fie altfel, sublim, în ordine spirituala, astfel ca toate „clanurile interesate si-au dat mâna” si…
Aforismele din Bulevardul conditiei umane – chintesente ale unei cugetari originale, profunde, uneori amare – ne dezvaluie credinta celui îndragostit de Eminescu: „Omul, prin conditia sa, se situeaza între conditia fiarei si conditia îngerului. Acesta este bulevardul conditiei sale. Numai alergând pe acest bulevard îsi poate trai drama ori îsi poate savura norocul. Orice încercare de viraj, la stânga sau la dreapta, îi este fatala; îsi pierde conditia, adica pierde totul”. Stefan Munteanu traieste cu mare folos si împlinire pe acest bulevard „cu piste multiple, dar cu sens unic”.
Adagiile, adevarata roua a sufletului, nu se comenteaza; se savureaza… Va oferim câteva dintre aceste „sentinte” stefanmuntenesti… „Pentru a fi cu adevarat liber, omul trebuie sa devina sclavul filosofiei”. „Nu pot fi fericiti doar cei care urmaresc doar fericirea”. „Daca nu sunt iubit, înseamna ca nu sunt vrednic de aceasta”. „Uneori, cea mai buna alegere este abtinerea de la alegere”. „Prostia nu poate fi pusa pe seama biologiei”. „Cine nu are dusmani nu-si poate descoperi prietenii”. „Omul este valoare nu numai prin ceea ce este, ci si prin ceea ce aspira”. „Asemenea oamenilor, nici cuvintele nu pot trai singure”. „Pentru a avea întrebari, trebuie sa avem pasiuni”…
Volumul este încheiat de o postfata (a subsemnatului…) de patruzeci si una de pagini, Reabilitarea discursului filosofic în agora moderna. Demersul reprezinta o sinteza a creatiei autorului, cea mai mare parte a acestor însemnari fiind publicate, de-a lungul anilor, si în Desteptarea. O prezenta elevata a dezbaterilor filosofice nationale si internationale, eseist elevat, instanta axiologica, polemist redutabil, Stefan Munteanu ni se marturiseste ca unui duhovnic: „Am fost un marginal, un tacut, un rusinat, un nemultumit. M-am împacat cu gândul ca nu pot ocupa pozitii centrale, comode, ca trebuie sa ma bazez doar pe mine. N-am crezut niciodata ca pot învinge prin minciuna, prin hotie, ori prin lovituri mârsave”. Din acest motiv are si o fiintare luminoasa; traieste pe bulevardul cel mai frumos al conditiei umane.
Ion Fercu