La 30 de ani de la schimbarea regimului, în România se conturează o imagine îngrijorătoare a situației țării. Această perioadă lungă a fost marcată de numeroase provocări, iar rezultatele obținute în domeniul economic, educațional și al sănătății nu au fost pe măsura așteptărilor.
Economia este distrusă, Educația compromisă, și Sănătatea în pionieze. Țara a depășit de multă vreme punctul de inflexiune, înainte de care se mai putea repara ceva.
Ca să dăm un exemplu simplu: copiii celor care au dat profesorii afară din școli în anii ’90 pe motiv că erau prea exigenți îi educă, acum, pe copiii celor care au copilărit fără părinții plecați la muncă în străinătate. Ce combinație poate să iasă de aici? Ne mirăm că absolvenții nu înțeleg expresii simple. Nu ar trebui. Și să ne gândim că același lucru se întâmplă în aproape orice domeniu. Ce poate ieși de aici? Nimic bun!
Totul se mișcă doar din inerție. Toate căile prin care se putea remedia câte ceva au fost compromise; deși pare că suntem bine sau foarte bine, în realitate, totul e doar o iluzie construită pentru a ne ține cuminti. Pentru că, s-a întrebat cineva de ce avem la guvernare o alianță a unor partide care s-au porcăit și au încercat să se sugrume unele pe altele? Răspunsul este simplu: hegemonul are nevoie de liniște câtă vreme e ocupat cu războiul din Ucraina. Și orice s-ar întâmpla, de la Bâstroie, minoritatea românească până la accidentele provocate de camioanele ucrainene care cară marfă din rezervele noastre de stat, trebuie pus batista pe țambal.
Pentru ca hegemonul să poată să-și vadă de treabă, oricare ar fi ea. Fie aprovizionarea vecinilor cu muniții și combustibili, fie exitul financiar. S-au arătat unii deranjați de listarea Hidroelectrica la Bursă spunând că, în acest fel, suntem jefuiți. Da, suntem, dar într-un alt fel. Listarea s-a făcut doar pentru ca acționarii americani din Fondul Proprietatea să-și vândă acțiunile la Hidroelectrica, eventual la prețurile cele mai mari. Unii spun că ar fi un semn că hegemonul se pregătește să plece, nu înainte de a pârjoli totul în urmă.
De aceea spus să fim atenți la darurile pe care le vom primi. Nu că am putea să mai schimbăm ceva. Dar, măcar, putem să nu mai aplaudăm atât de mult când ne-o luăm în freză.
Cum spuneam, punctul de inflexiune a fost depășit de mult timp. Urmează, într-un ritm mai mult sau mai puțin alert, să repetăm lucruri care s-au mai întâmplat: război și/sau dezastru economic, răzbunări politice, închisori și, poate, reconstrucția. Câți vom mai prinde toate aceste etape, nu se poate spune.
