Ne este prezentată cu artă, adică respectând canoanele unei lucrări informative, de profesorul de limba şi literatura română Liviu Dârjan, sub titlul „Publicistica la Săcele şi ASTRA «Fraţii Popeea»” (Săcele, Disz Tipo, 2023). Parcurgând-o atent, m-am convins că este o monografie în adevăratul sens al termenului, analiza gazetăriei locale şi a nucleului săcelean fiind reperele fundamentale asumate de autor. Toponimul înglobează şapte sate vechi (Baciu, Turcheş, Cernatu, Satulung, Tărlungeni, Zizin şi Purcăreni), a căror unitate „a supravieţuit în furtunile istoriei” (p. 12). Prima menţiune ar fi din anul 1366, iar îndeletnicirea de bază a localnicilor a fost oieritul. Interesat de trecutul neobişnuit al acestei comunităţi, istoricul braşovean Aurel A. Mureşianu tipăreşte în 1937, sub egida revistei „Plaiuri săcelene”, broşura „Originea ciangăilor din Săcelele Braşovului”, cu subtitlul „Contribuţii istorice documentate la vechimea elementului românesc în Ţara Bârsei”. Cercetând cu acribia filologului cazul în sine, Liviu Dârjan conchide că „pe lângă băştinaşi, vechi mocani şi ceangăi, se aşază aici tineri veniţi mai ales de prin Făgăraş, Buzău, Ciuc sau de prin părţile Moldovei” (p. 87).
Limba română, în revistele săcelene de ieri şi de azi
Intelectualii locului au lăudat la săceleni ambiţia de a duce „cu ei în peregrinarea neîncetată a turmelor de oi de la munte în baltă limba, obiceiurile şi iubirea de neam” (p. 33). Se poate vorbi despre un microclimat lingvistic la Săcele, studiat atent de profesorul Victor Jinga, care remarca, în aprecierea lui Liviu Dârjan, „spiritul de înţelegere şi toleranţă care a domnit” aici şi care „a înlesnit formarea, la Săcele, a unui spirit să-i zicem european” (p. 94). Ilie Cujbă susţine rubrica „Cronica limbii române”, cu „Câteva observaţii asupra vocabularului mocanilor”, identificând termeni din substratul geto-dacic. Nu este ignorat rolul şcolii şi al dascălilor ei în promovarea limbii române corecte şi expresive. Pentru a-şi motiva punctul de vedere, este aleasă calea satirei, caracteristică a epigramei: „Lui George, un tânăr învăţător//Vrei lumină şi cultură / Micilor elevi să dai. / Cum poţi ca să faci aceasta / Când tu însuţi nu le ai?!” Mai târziu, un vers dintr-o amplă şi necruţătoare diatribă îi fixează pe nu puţinii „agramaţi în viaţă cu rol de-nvăţători”. Un „spin în miniatură” mai vechi este şi acest catren dedicat „Unui franţuzoman (a se citi franţuzit)//Ce încântat este Petrică / De când se iscăleşte «Piérre». / Just… Când l-aud pe franţuzeşte, / Subit iluziile-mi pier”. La 22 noiembrie 1995, s-a constituit Cercul „Fraţii Popeea” al Despărţământului Central Braşov al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român. Organul de presă, „Plaiuri săcelene”, va cuprinde, printre altele, reportaje cu esenţă profund românească, precum acesta, „Prin limba noastră, Săcele îmbrăţişează Basarabia”, semnat de Liviu Dârjan.
