Revedere emoționantă vineri, 15 iunie 2018, la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău. Promoția din 1988 a acestei instituții de învățământ, pe atunci Liceul „George Bacovia”, s-a reîntâlnit după 30 de ani. Trecut, prezent și viitor. Un arc peste timp al unei generații frumoase, numeroase, de peste 250 de absolvenți. 30 de ani. După 30 de ani, foști colegi, foști profesori, acum pensionari, s-au revăzut și au spus prezent la strigarea catalogului, într-un eveniment deosebit.
30 de ani s-au scurs pentru ei de când au absolvit Liceul „George Bacovia”, acum Colegiul Național „Ferdinand I”. Sunt 30 de ani în care fiecare dintre ei și-a clădit o carieră, a întemeiat o familie, a crescut copii. Au trecut 30 de ani în care mulți dintre ei nu s-au mai revăzut, viața aruncându-i pe căi diferite. Acum, după 30 de ani, promoția anului 1988 și-a dat întâlnire pe data de 15 iunie 2018, într-o frumoasă zi de vară, la liceu. În clasele și băncile din liceul adolescenței lor. O întâlnire emoționantă între colegi și foști profesori, care au făcut din nou prezența, s-au îmbrățișat, și-au povestit întâmplări de viață și au depănat amintiri din anii de liceu. Au trecut pentru ei 30 de ani.
„Suntem atât de mulți și de frumoși cu toții. Cea mai bună generație! Mi-am regăsit colegii la fel, neschimbați de 30 de ani, cu același spirit bacovian, sunt veseli, tineri, frumoși. Ne-am revăzut cu drag și profesorii, ne bucurăm că o parte din ei sunt aici, cu noi, la acest moment deosebit pentru toți. Sunt emoții foarte mari, nu ai cum altfel, chiar dacă în toți acești 30 de ani ne-am mai întâlnit.” – Corina Chișpan, absolventă 1988 a Liceului „George Bacovia”, organizatoarea întâlnirii
„Am mai fost și la întâlnirile de la 10 și 25 de ani. Iată-ne acum și la 30 de ani. Suntem cu toții aceeași, mai ales noi, cei de la a XII-a B. Îmi amintesc cu drag de anii de liceu. Îmi aduc aminte de toate emoțiile pe care le-am avut la anumite discipline, de faptul că eram timid, introvertit, iar acum lucrurile s-au schimbat foarte mult, după 30 de ani. Am fost un colectiv foarte unit.” – Bogdan Pătruț, absolvent 1988 al Liceului „George Bacovia”
Tinerii de atunci au devenit între timp profesori, medici, arhitecți, ingineri, oameni de afaceri, diplomați. Sufletul organizării, Corina Chișpan, a reușit să îi readucă de prin toate colțurile țării, dar și din străinătate, pe colegii generației 1988, care au participat acum la această revedere. Nu toți au putut fi prezenți, din amfiteatrul unde s-au reunit la strigarea catalogului auzindu-se din când în când … „e în Statele Unite”, „nu a putut veni, e stabilit în Canada”, „e în Israel”, „e la Oradea”….
„Am fost diriginta celor din clasa a XII-a B. Îi revăd pe toți, cu mare drag. Ei sunt generația tinereții mele. Primul meu copil are acum 30 de ani. Cu ei am crescut și eu. Mă regăsesc și eu prin ei. Îi văd ca pe copiii mei, pentru că au crescut odată cu copiii mei. Sunt mândră de ei că acum sunt oameni realizați, că au creat lucruri extraordinare. Am ținut legătura cu mulți dintre ei, pentru unii copii de-ai lor le-am fost și profesor. Sunt legată sufletește de ei. Este o generație de aur pentru mine.” – Prof. Adriana Ambrosie Ionescu
„Această generație a fost una de Matematică-fizică și de Politehnică, cum au fost toate cele din anii ’80. Eu le-am predat Limba germană. Mulți au iubit și această disciplină. Mă bucur că sunt cu ei aici, acum.” – Prof. Constantin Bălinișteanu
Timpul nu a stat în loc…
O parte dintre reprezentanții promoției „Bacovia 1988” sunt Mihai Codrescu, șeful promoției – medic ortoped pediatru în București, Marian Chițu – medic la Chicago, SUA, Răzvan Rusu – fost ambasador al României la Roma, director în Ministerul de Externe, Claudiu Doroș – director general SIF Moldova, Cosmin Buznea – director Bursa de Mărfuri Bacău, Nicoleta Bichescu, Ovidiu Pauliuc și Ovidiu Minea – jurnaliști, Iulian Ghimiș – medic chirurgie plastică, șef secție la spitalul din Bacău, Rodica Petrea – medic neurolog în California, Liviu Armeanu – inginer proiectant în Noua Zeelandă, Dan Arvinte – specialist ortoped în Marea Britanie, Christian Turcu – director la o bancă internațională, Mona Bordeianu – profesor de matematică în SUA. Iar ei sunt doar câțiva dintre cei care acum 30 de ani terminau Liceul „George Bacovia” Bacău.
Ropote de aplauze pentru cei care i-au îndrumat
Amfiteatrul liceului s-a dovedit a fi neîncăpător pentru această generație, care nu și-a putut stăpâni emoțiile și lacrimile când și-au revăzut și profesorii. I-au primit alături de ei în ropote de aplauze. Omagiat și felicitat cu această ocazie a fost și prof. Jean Ciută, renumitul profesor de istorie pentru generații întregi „bacoviene”, care zilele acestea a împlinit 90 de ani. „Pentru contribuția de excepție adusă la dezvoltarea științelor istorice și pentru merite deosebite în promovarea și dezvoltarea învățământului băcăuan”, profesorului Jean Ciută i-a fost înmânată și o diplomă de excelență, din partea colegiului, dar și o plachetă aniversară, din partea generației bacoviene 1988.
Au strigat pe rând catalogul celor 8 clase de a XII-a, foști și actuali dascăli: prof. Suzana Alexandrescu (de geografie) pentru a XII-a A, prof. Adriana Ambrosie Ionescu (limba engleză) pentru a XII-a B, prof. Constantin Bălinișteanu (limba germană) pentru a XII-a C, prof. Gavril Grama (fizică) pentru a XII-a D, prof. Ștefan Antohi (matematică) pentru a XII-a E, prof. Maria Codrescu (limba română) pentru a XII-a F, prof. Nicoleta Zărnescu (istorie) – actualul director adjunct al colegiului – pentru a XII-a G și prof. Elena Cîrciu (limba franceză) pentru a XII-a H. Bucuria lor a fost dublă, după cum au declarat: pe de o parte pentru că și-au revăzut foștii elevi, acum oameni realizați și demni, iar pe de altă parte pentru că, odată cu ei, s-au reîntors în timp, în urmă cu 30 de ani. 30 de ani. Regrete? Pentru niciunul din cei prezenți în sală. Emoții? Pentru toți. Planuri de viitor? Nenumărate. Amintiri? Infinite, toate frumoase, plăcute, povestite. Întâlnirea va continua, sâmbătă, cu o petrecere de neuitat, la Restaurantul Levisticum.