La o simplă căutare online vei găsi numeroase diete care îți promit greutatea mult visată. Pentru că petrecem mai mult timp acasă în această perioadă, tentația de a le încerca este cu atât mai mare. Pagină după pagină, recomandare după recomandare vei descoperi că anumite alimente trebuie tăiate din lista ta de cumpărături.
În mare, carbohidrații sunt dușmanul declarat, iar menționarea acestora în rețetele tale este la fel de scandaloasă precum lipsa artificiilor de Anul Nou. Cu toate acestea, nu trebuie să cazi dintr-o extremă în alta. Carbohidrații pot face parte din viața ta, însă există două reguli de bază: cantitatea trebuie să fie mică, iar consumul este indicat dimineața. Pâinea este cel mai comun aliment care conține carbohidrați, iar micul dejun reprezintă cea mai indicată ocazie.
„O felie de pâine consumată dimineața duce la un nivel mai scăzut al glucozei și îngrașă mai puțin decât o felie de pâine consumată seara”, susține autorul studiului, Dr. Daniela Jakubowicz, de la Universitatea din Tel Aviv, care recomandă consumul de pâine prăjită dimineața.
Știi vorba conform căreia micul dejul este cea mai importantă masă a zilei? Aceeași Daniela Jakubowicz declară că persoanele care au mâncat un mic dejun copios, un prânz mediu și o porție mică la cină au pierdut mai mult în greutate decât cei care au mâncat șase mese de dimensiuni mici de-a lungul zilei. Studiul a privit persoanele cu diabet și obezitate, dar rezultatele sale se pot aplica asupra oricăror persoane care vor să învețe cum să slăbească eficient.
În partea opusă a planetei, nutriționistul australian Susie Burrell a fost de acord cu concluzia studiului cercetătoarei de la Universitatea din Tel Aviv, dar insistă că mărimea porțiilor este și ea importantă.
„Există multe dovezi care ne arată că timpul mesei și distribuția carbohidraților de-a lungul zilei sunt factori esențiali pentru pierderea în greutate pe termen lung”, a explicat Burrell.
Niciun nutriționist serios nu recomandă renunțarea de tot la carbohidrați, chiar și în dietele pentru slăbit. De asemenea, majoritatea nutriționiștilor vor recunoaște: pâinea prăjită este cea mai sănătoasă includere a carbohidraților în meniu. Dacă e și pâine de secară, cu atât mai bine.
Cum pâinea prăjită e doar pâine, iar gătitul ei nu îi schimbă valorile nutritive, o felie de pâine ar conține doar 69 de calorii, un gram de grăsimi, 11 grame de carbohidrați, 3 grame de proteine. Cum pâinea goală nu este atât de atractivă, cel mai probabil vei pune ceva pe ea. O felie de pâine prăjită cu unt ajunge la 170 de calorii, iar o felie de pâine prăjită cu jumătate de avocado are 230 de calorii.
Așa cum ai citit mai sus, tot ce trebuie să faci este să ai grijă să nu exagerezi. Carbohidrații în exces nu ajută la slăbit, chiar dacă în cantități moderate pot fi de real folos. Nu-ți mai rămâne decât să alegi pâinea preferată și ingredientele pentru un mic dejun consistent și sănătos. Iar dacă încă nu ai un prăjitor de pâine în bucătărie, vestea bună e că îți poți lua un model bun la mai puțin de 100 de lei .